De ce să (nu) îţi dai copilul la şcoala de muzică ?

Spun “şcoală de muzică” pentru că aşa s-a împămîntenit vorba, deşi un proaspăt boboc la muzică era (pe vremuri)  elev în clasa I la “liceul de muzică” (asta pînă să se schimbe denumirea în “colegiu”). În Bucureşti există două licee de muzică mari şi late – Dinu Lipatti şi George Enescu – iar restul sînt şcoli de muzică. Diferenţa dintre cele două instituţii este că şcoala de muzică oferă cursuri pentru clasele I-VIII, pe cînd la un liceu de muzică începi în clasa I şi mai termini într-a XII-a (dacă iei admiterea), plus că nivelul (atît cît se mai poate vorbi de aşa ceva) este mai ridicat la un liceu decît la o şcoală.

Ca să-ţi dai odrasla la un liceu de muzică trebuie să treacă printr-un mic examen de admitere în clasa I ce constă într-o probă de auz şi ritm muzical. La mine faza asta s-a întîmplat acum mai bine de 20 de ani, deci nu mai ţin minte exact cum a fost, dar a fost simplu (contează şi gena). Apoi bagă-l la studiat şi învăţat muzică. Nu-l lăsa afară la joacă sau la calculator/playstation/etc. Ideea e că-şi pierde o parte din copilărie, dar dacă termină conservatorul şi-şi găseşte un loc bun de muncă o să aibă timp să copilărească toată viaţa lui. În general programul unui instrumentist într-o orchestră (cam asta ajunge majoritatea) este foarte lejer şi-i permite să recupereze tot ce nu a făcut în anii fragezi de şcoală (Lego e mişto şi la 30-40 de ani).

Ca părinte, nu spera că al tău copil o să ajungă peste noapte mare solist, geniu fantastic, că o să cînte pe marile scene ale lumii. În ultimul deceniu au fost foarte rare cazurile în care s-a întîmplat aşa ceva. Lasă-l să-şi urmeze cursul normal şi logic şi, dacă într-adevăr se vede talentul şi posibilitatea, lasă-l pe profesor să decidă cum e mai bine. Degeaba eşti bun cînd eşti mic şi ajungi la un punct peste care nu poţi trece cînd te faci mare. Ia-o copăcel şi totul o să fie bine.

În liceele de muzică e jale! Nici nu ştii dacă o clasă de elevi se numeşte “clasă” sau “şatră”. Mai multe nu zic, lăsîndu-vă pe voi să gîndiţi. Cert este că dacă aş avea un copil astăzi, aş sta să mă gîndesc de două milioane de ori dacă să-l dau la muzică sau nu tocmai din cauza atmosferei de căcat din şcolile româneşti, a bătăilor, piedicilor şi pumnilor pe care şi le iau “prostovanii” ăştia de la şmecherii bazaţi cu aifoane albe la clasa I ce sună pe ritornele manelistice, a scuipăturilor şi măscărilor luate pe motiv că eşti tocilar şi te interesează materia predată, a impotenţei neputinţei profesorilor şi directorilor în faţa părinţilor jegoşi cu merţane, lanţuri grele şi cefe groase.

În urma acestui articol sper ca Mihaela, o mamă de copil care a lăsat un comentariu nevinovat la un articol relaţionat cu acesta, să nu mai aibă dubi dacă să-şi dea sau nu copilul la muzică, recomandîndu-i cu toată căldura să se dea pe sine însăşi la orice şcoală unde să poată învăţa un pic de limba română.

Similar Posts:

De ce costă bani aplicaţia One FM în App Store ?
Ţi-e sete de muzică ? Bea o apă plată la a XX-a ediţie a Festivalului Internaţional George Enescu

Comments 38

  • :) CA COpilul meu :) e super mama aceasta. Cumva vreo tiganca de satra?

  • Dun păcate, liceul Enescu este destul de prost, în sensul că sunt foarte mulţi copii obraznici care se cred mari muzicieni, dar să recunoaştem, cine e bun la muzică, e bun la toate materiile, are şi bun simţ… Eu cred că muzica nu e compatibilă cu nesimţirea. Cel puţin aşa credeam, până să devin profesor al acestui liceu, când am rămas total dezgustat. La început credeam că e doar o perioadă mai grea de acomodare, dar nu, elevii (mulţi dintre ei, nu toţi) nu au cei 7 ani de-acasă, fiind lipsiţi de cel mai elementar bun simţ. Înjură, vorbesc urât, arată semne obscene profesorilor, se strâmbă la profesori… Din păcate, unii elevi de calitate au plecat din acest liceu, deoarece nu s-au putut acomoda. E neplăcut, dar acesta e adevărul.

  • Un nesimţit de clasa a 7-a mi s-a adresat astfel: “Să moară gibilan, vin cu şatra!”, iar frati-su de clasa a 9-a: “ŞŞŞ mucles!” Dacă vi se pare normal ca nişte elevi să se adreseze astfel unui profesor, eu sunt de altă părere.

  • Multumesc. Nu mai am nici un “dubi”. ramane copilul la scoala normala, de la tara, unde inca mai exista ceva, ceva bun simt! Iar pentru pian va merge in continuare la o scoala particulara.

  • auzi maa asta care ti s-a adresat un nesimtit ca vine cu satra=)))))) , de elevu de la a9a kre te-a batut numai zici ??? :))))))=))))))))))))))))))))):))))) RASULEEE !!!

  • Da ma rog,nu am descoperit acest talent al copilului meu atunci cind era mica dabia acum la 12 ani a inceput sse desprinda sa aiba putina maturitate in voce ma gindeam si eu sa o dau la acest liceu cind va termina gimnaziu mai ales ca are si un talent la desen acuma ma intreb daca nu cumva e cam tirziu

  • Exceptional articol. De acord cu termenul șatră. Liceele de muzica din București sunt la pământ d.p.d.v calitativ.
    Iar Cat despre doamna “dubi” poate folosea un iPhone 5 alb si auto-correct-ul i-a schimbat dubii in dubi

  • În primul rând, învaţă limba română, se zice “ăsta”, nu “asta”, deoarece este genul masculin, dacă ştii ce e ăla, se scrie “elevul”, nu “elevu”, deoarece este articulat cu articol hotărât, se zice “căruia”, nu “care”, deoarece este cazul dativ ş.a.m.d. Cât despre cuvântul “kre”, l-am căutat în dicţionar şi nu l-am găsit!
    În al doilea rând, din fericire, nu m-a bătut nimeni, eşti prost informată!

  • Eu sunt elev la Enescu si sunt total scarbit. Ma gandesc serios sa ma mut desi tocmai am intrat acolo.
    1. Mai mult de 70% sunt tzigani
    2. Injura, se stramba la profesori, fetele sunt numite “fa” ( iar ele nu se simt insultate), nu ai ce sa discuti cu nimemi sunt niste analfabeti ei la clasa a 8-a nu stiu sa faca acordul ,ei zic ” copiii este in laborator ” etc.
    Profesori nu foarte competenti, dar sunt asi fata de lichelele asa zis “elevi”.
    Iar cu injuraturile sunt de groaza la fiecare 30s auzi in p*** mea. Nu glumesc.

  • Tot ce s-a spus mai sus este adevarat. Si eu cunosc o fosta eleva a liceului George Enescu si e al doilea an la rand cand a incercat sa ia bacul la limba romana. Si nu a reusit. Si nici nu cred ca are vreo sansa pentru ca are carente enorme. Nu stie sa foloseasca cratima, virgulele, nu stie sa gaseasca sinonime, antonime…Iar la celelalte probe de la bac abia a reusit sa ia cate un 5.

  • De când m-am gandit sa merg la un liceu ,prima oara a fost cel de muzica adica Dinuli Pati si George Enescu.
    Am concurat la deosebite concursuri la aceste licee,dar au fost spectaculoase in felul lor.
    Nu stiu unde sa ma duc pentru ca vocatia mea este muzica ,dar supa toate comentarile mi-au iesit doua descrieri total diferite.
    Chiar daca sunt mica si mai am trei ani la dispozitie tot la asta ma gândesc!
    Vreau parerea tuturor!

  • Trist. Eu am facut 8 clase la Enescu pe vremea cand primara si gimnaziala erau in Principatele Unite iar Liceul in Lemnea. Era o scoala buna, cu profesori de calitate si cu elevi deasemenea, dar intr-adevar nu aveai copilarie. Acum fetita mea de 9 ani isi doreste sa invete vioara, dar vreau sa o faca de placere, pentru cultura ei generala si sa nu-si piarda copilaria cum mi-am pierdut-o eu. Crezi ca o ora pe saptamana este deajuns? Este mai bine sa o dau la o scoala particulara sau la una de stat? M-ar ajuta daca mi-ai spune parerea ta.

  • este complicat …

  • Buna ziua,
    nu stiu cum sunt toti profesorii dar secretara batrana si fumatoare este odioasa.Este persoana cea mai lipsita de bun simt elementar pe care am intalnit-o in viata mea.De cand m-am dus sa inscriu copilul la diferenta a fost ostila . Poate trebuia sa anexez un plic langa cerere.Sigur trebuia plicul.Am auzit ca asa se intra.Am fost cu copilul de mana la inscriere si pentru ca are o deficienta l-a jignit .Conjunctura a facut ca dupa examenul de instrument sa ne intalnim iar la secretariat si iar s-a comportat de parca este cel putin Dumnezeu.I-ar face bine un control psihiatric.Bineinteles ca noi n-am fost admisi si sunt ferm convinsa ca aceasta a avut un cuvant de spus.A picat la teorie dupa ce a fost admis la instrument.La teorie proba a decurs de parca l-am inscris la cor nu la instrument.La inceput am fost revoltata dar acum nu mai regret ca n-a intrat. Vom merge in particular cu instrumentul si cu siguranta vom ajunge mai departe decat am ajunge frecventand aceasta institutie.Profesorului de instrument ii purtam un deosebit respect,este um om de calitate,profesor in acest liceu.Sa-i dea Dumnezeu sanatate iar secretarei sa-i dea ce-i doresc eu.

  • Buna ziua!Am fost la Liceul de Muzica “Dinu Lipatti”,clasele I-XII!N-as recomanda vreunui parinte sa-si dea copilul la muzica.Tot ce pot sa va spun:nu-l chinuiti!!!!!Isi pierde copilaria.Ajutati-l sa-si aleaga un alt drum in viata.Nu alegeti dumneavoastra pentru el.Categoric,nu!!!!Veti face cea mai mare greseala din viata dvs,daca nu-l atrage muzica!!

  • Lucia….secretara n-are nicio treaba cu faptul ca al tau copilas n-a fost admis.profesorii hotarasc ce si cum…parintilor mei li se spunea direct..vom face si meditatii…pur si simplu ti se impune asta sau ti se da de inteles ca trebuie sa faci si asta pentru copilul tau.

  • buna ziua,
    Ale, iti multumesc,am inteles ce spui.Este adevarat ca mi-am dorit sa intre,poate mai mult decat si-a dorit el.Cred ca Dumnezeu stie ce-i mai bine pentru el.Ii este foarte bine in scoala unde este acum.Vom merge in continuare cu instrumentul, in particular, si mi-am promis ca nu mai aleg eu pentru el.

  • Am citit toate comentariile si am ramas cu un gust amar.
    Oare sa fie adevarat ? Cred ca da, deoarece elevii de astazi nu au respect pentru institutia scolara si pentru profesori.
    Am facut parte din prima promotie care a invatat la Liceul de muzica nr.2 , actualmente Liceul de muzica ” George Enescu ” , intre anii 1961-1966 .
    Desi nu toti elevii din clasa mea nu au urmat o cariera muzicala, inclusiv eu, atmosfera din liceu si din clasa era plina de respect . Alte vremuri…
    Unii colegi s-au remarcat prin talent deosebit, precum Adrian Enescu, Marcel Dragomir, altii de asemenea talentati au fost instrumentisti in anumite orchestre , altii s-au indreptat spre alte profesii .
    De fapt, acolo era o pepiniera din care se autoselectau valorile muzicale .
    Cunostintele muzicale m-au ajutat in viata, mi-au largit orizontul cultural .
    Ma gandesc cu deosebita recunostinta la toti profesorii din perioada liceului .
    A fost o perioada frumoasa din viata mea .
    Multe ar fi de scris, dar ma opresc, si pentru ca suntem in preajma sarbatorilor de iarna, eu va doresc traditionalul “LA multi ani ! “

  • Buna !
    Inteleg ca ai avut un mediu potrivnic in scoala si totusi … unde te-ai format asa misto ? N-au avut nici o influenta cei 12 ani petrecuti acolo ? Copilul meu invata in Lipatti ( hotarare a tatalui sau ) , in prima zi de scoala am facut depresie , clar , apoi mi-a placut tare invatatoarea , de dragul careia am hotarat sa-l las acolo macar primii 4 ani , vorbesc despre d-na Angelescu , ai vreun sfat ( data fiind conjunctura ) ? ms

  • Singurul meu sfat este să continue atîta timp cît îi place şi să facă treabă bună. În ultima vreme a scăzut mult nivelul celor care învaţă în liceu, dar asta nu înseamnă că nu se pot naşte încă valori. Perseverenţă, muncă şi mult studiu. Succes!

  • Buna, un sfat, te rog frumos.Copiii mei studiaza deja muzica, fata va fi in toamna in clasa a IXa, vioara, baiatul, a VIIa -e la saxofon de 2 ani.O sa ma mut in Bucuresti, recomanda-mi un liceu. Multumesc.

  • Am citit toate comentarile, copilul meu a terminat Enescu, si nu e chiar asa dezastru cum se vrea sa se inteleaga. Dezastru e tot invatamantul romanesc, asta e alta discutie. Copilului meu ii place muzica, nu i s-a parut o corvoada ca are de studiat, a intrat acolo in clasa a 7 a si acum e student la Conservator, ii place ce face, jucariile lui au devenit instrumentele, pentru ca i-au placut si a avut timp si de calculator si playstation. Trebuie sa ii placa lui muzica, nu parintilor si atunci totul merge bine, iar copilul alege ce e bun din ceea ce intalneste in viata.

  • Am avut oroarea sa fiu elev atat la Dinu Lipatti cat si la George Enescu.In ambele licee se gasesc odioasele progenituri ale tiganilor-manelisti in proportie alarmanta!Profesorii(de la care nu inveti nimic) sunt slugiile lor.”Minunatii” profesori ce-si dau o importanta colosala(in special cei ce predau muzica) sau mai bine zis hotii ce vand iluzii asteapta sa faci meditatii cu ei(in care nu te invata nimic) doar pentru a-ti da note mai bune la examene.
    Ca sa treci admiterea la Conservator trebuie sa faci meditatii(foarte scumpe si in care nu te invata nimic)cu unii profesori din comisia de examen.Daca ai trecut de admitere vei intalni mai putini tigani(majoritatea se duc la pedagogie),materii care nu-ti folosesc la nimic,iar meditatii in special cu profesorul de instrument ca altfel te arunca la altul.Dupa ce iti iei licenta,masterul poate si doctoratul(ca asa este la moda) cu toate ca daca te duci la o auditie in strainatate nimeni nu te intreaba nici de licenta,iesi la fel de prost cum ai intrat si constati ca nimeni nu te angajeaza in tara.Oriunde te-ai duce(opera,filarmonica,orchestra,radio,biserica) ti se va spune ca poti sa canti cu ei dar gratis fiindca nu au bani(dar poate dupa vreun an,doi poate moare cineva si ti se va da un salariu de 1000 de roni pe luna)!!Daca nu esti sustinut de cineva,nimeni nu te va angaja(poti sa canti fenomenal ca nu intereseaza pe nimeni).Conteaza sa te recomande cineva.
    Daca vreti neaparat sa faceti liceu de muzica,Conservator faceti-l in strainatate ca aici nu exista decat cu numele aceste institutii.

  • Din rubrica dezvaluirilor….
    Am studiat muzica de la varsta de 4 ani,copil fiind,plangeam ori de cate ori auzeam melodia lui Richard Clayderman – Ballade pour Adeline…Tata,avand deja la activ pe fratele meu,pe care l-a obligat si i-a pus vioara in brate (la 2 luni,a dat cu ea de pamant,ca nu-i place),ce si-a zis? Opaaaa.Mihai al meu e facut pentru muzica si na belea,m-a dat la muzica.Am facut prescoalrii,vreme de 2 ani,apoi am inceput cu clasa intai si am continuat pana intr-a 12…In tot timpul asta,cand au inceput sa-mi creasca ”floacele” si mintea,am observat ca nu prea e de mine muzica si mai ales fortarea de a continua ce am inceput,dar totusi,am continuat la insistentele profesorilor,tatalui meu,bla bla…Apoi in clasa a 12-a am dat atestatul de muzica care sa faca dovada celor 12 ani de muzica (pe care l-am si luat,fireste),apoi a urmat bac-ul…In preajma bac-ului,mi-i s-a sugerat ca daca vreau sa-l iau SIGUR,trebuie sa platesc suma de 1.000 $,suma care mi-i s-a parut ridicola pentru vremea aceea,in finne,nu am platit-o si drept urmare,am picat sesiunea de bac.La vremea respectiva,directoarea scolii,era remarcabila,distinsa,fermecatoarea,stimabila,CRETINA doamna Otetea,care in acompaniament cu proful Ene(viola) si proful GHEORGHIU-HOLBAN CTIN (violoncel),m-au picat la sesiunea de bac,cei trei in speta,au cerut suma de 1.000 $…De ce i-am adaugat si pe ultimii doi profesori? Pai sa va zic,luand atestatul de muzica cu nota 8,50 dar pierzand sesiunea de bac,o vreme nu m-a mai interesat de atestatul de muzica si am pierdut vremea vreo 3 ani,apoi cand m-am dus sa-mi recuperez diploma-atestatul de muzica,mi-au facut pierduta si aceasta lucrare si colac peste pupaza,cica nici nu am participat la examenul final al celor 12 clase…
    In concluzie,la toate peripetiile mele din liceul mai sus mentionat,as da un sfat,viitorilor parinti sa nu-si dea odraslele la acest liceu,eventual,lasati-i sa invete la o scoala normala,puneti accentul pe muzica,luati un meditator pentru copil,care sa-l ajute la muzica/instrumentul pe care doriti sa-l profeseze copilul si lasati-l sa treaca timpul macar 8 ani,apoi daca el vrea sa continue cu muzica,dati-l la liceul de muzica,daca nu,lasati-l sa faca ce vrea,nu-l obligati sa faca ceva impotriva lui si doar de gura parintilor.In primul rand,ii stricati viata de copil,bucuria copilariei nu mai ai cum s-o traiesti niciodata,daca voi (parintii) nu a-ti avut copilarie,asta nu inseamna ca odrasla voastra nu are dreptul la ea!!! Timpul pierdut degeaba,nu mai avem cum sa-l dam inapoi niciodata!!! Personal,ma trezeam zilnic la ora 5,30 dimineata,si la ora 7 eram la scoala,terminam scoala la ora 11,30 apoi pana la ora 15 aveam lectii la muzica,inclusiv meditatiile,ajungeam acasa la ora 16-16,30,dormeam pana la 18,ma trezeam,mancam,apoi lectii pana la orele 20,apoi 20-30 min recreatie in spatele blocului,apoi somn,a doua zi o luam de la inceput la acelasi program si asta de la 4 ani pana la 18 ani,acelasi program,zilnic,exceptand vacantele,care si in vacante,mai mult de 1-2 ore pe zi,nu vedeam joaca,distractie,socializare cu copiii de varsta mea.Pentru tot acest program indracit,la ani buni,am ajuns sa am depresie,insomnii,anxietate din cauza frustrarilor acumulate in toti acesti ani de chin…Bagati-va mintile in cap si nu faceti ceva rau pentru copiii vostrii…Apoi peste ani,va vor da bobarnace peste nas,reprosandu-va gestul de a le strica copilaria si nu numai…

  • buna tuturor. sper sa ma ajutati cu urmatoarea informatie: exista scoala de muzica in sectorul 4? in sectorul 1 stiu ca exista “iosif sava”, mai stiu de sectorul 2 si 3. stiti sa existe ceva asemanator in sectorul 4?

  • Buna ziua, am avut un fiu care am vrut neaparat sa il dau la o scoala de muzica, dar am aflat mult mai multe despre ele de exemplu scoala populara de arte, nu sunt profesori seriosi si elevi sunt… nici nu mai zic, am ales un meditator si nu regret asta deoarece meditatorul studiaza un singur copil si poate fi atent la fiecare plus sau minus al copilului si il poate determina sa devina mai bun in ceea ce face.In concluzie recomand sa alegeti un meditator privat.

  • Buna-ziua,am citit toate parerile de mai sus ,fiind interesata si eu de o scoala buna in care se face muzica in Bucuresti.Va trebui sa-mi mut copilul in clasa v ,in Bucuresti si nu stiu unde este mai bine,tinand cont ca fata mea face canto ,pian in particular cu multe premii obtinute si m-as orienta spre o scoala de muzica.Cateva sfaturi de la cei care au copii in scolile gimnaziale de muzica din Bucuresti mi-ar prinde bine.va multumesc

  • Da …no comm…profesor particular este singura varianta am gasit profesori foarte buni…pot recomanda daca doreste cineva pt Vioara, cat si Acordeon Pian

  • Asta cu blogul e un rasist.Da-ti copilul la scoala de cartier ca aici nu ti-l bate nimeni,asa sa crezi tu.Cam toti copiii din Enescu si Lipatti au parinti cu bani,indiferent ca sunt tigani sau romani.Noi ne intelegem foarte bine,ce iti dai cu parerea daca nu stii exact? Esti un rasist!! Nimic nu este adevarat.Eu sunt in Enescu si sunt mandru de scoala mea !!
    https://www.facebook.com/alexflorin.miltaru
    Asta e contul meu de facebook. Tu fa-ti un blog de dadaca,sau mai inchina-te,mai roaga-te…

  • Don Alex, de când a fost scris articolul ăsta (și sunt cam cinci ani de zile), poate s-au mai schimbat lucrurile prin liceele de muzică. Poate ne pui și pe noi, ăștia mai rasiști, în temă cu un comentariu detaliat și bazat totodată pe niște argumente solide.

  • Ok,am citit.Sunt 5 ani de atunci.Poate chiar s-au schimbat lucrurile.Are cineva o parere despre Colegiul Dinu Lipatti.Chiar mi-as dori sa stiu.M-am gandit cand termin clasa a 8-a,sa merg acolo.As dori informatii despre acea scoala.Multumesc.

  • Buna ziua. Eu am baiatul la Colegiul “George Enescu” si este un liceu foarte bun , se face scoala mult mai multa decat intr-o scoala de cartier( va spun din experienta) . Daca profesorii de instrument sunt “praf” asa cum ati spus, cum va explicati diplomele obtinute la concursurile nationale si internationale de catre acesti copii ? Acelasi lucru va intreb si de concursurile nationale de cultura generala ( matematica, romana …), baiatul meu este clasa a-V-a si are un teanc de diplome si la pian si la matematica si romana.
    Credeti-ma , ca parinte care a avut copilul si la scoala de cartier (1 an a fost mai mult decat suficient) si acum la “Enescu ” , recomand din suflet “Enescu ” .

  • Buna ziua. Si la Colegiul de muzica ” George Enescu” ora de instrument este tinuta cu un singur elev.

  • Sunt in “dubi” la fel de mari ca si altii. Poate sa imi spuna si mie cineva daca merita sa vin in Bucuresti ca sa fac liceul la Enescu?

  • Salutare!
    Ma intereseaza sa stiu care sunt pasii de urmat pentru a inscrie copilul in clasa a V-a la unul dintre cele doua colegii (Enescu sau Lipatii).
    Copiii care vin din provincie, pot beneficia de un loc la caminul colegiului? Exista vreo taxa, atat pentru scolarizare, cat si pentru cazare? Cat sunt aceste taxe?
    Va multumesc!

  • Acesta iti va spune daca este cazul sa ii dai bebelusului tau supozitoare cu glicerina.

  • Uite ca am gasit acesta pagina despre De ce să (nu) îţi dai
    copilul la şcoala de muzică ?, cautand despre copil.
    Acum ce sa zic ca faci treaba super. iti recomand
    sa vizitezi si pagina web http://cazare-maramures.net o pagina despre
    maramures. Mult succes

  • Pediatrul iti va recomanda o formula de lapte, dar nu iti poate garanta ca este si cel mai potrivit sau ca va fi tolerat corespunzator de catre copil.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *