De ce alţii pot şi noi nu ?

Îmi place la nebunie să conduc. În special noaptea şi-n special aici. Zilele astea am parcurs în total cam o mie de kilometri, în proporţie de 97% pe autostrăzi. Aseară, venind spre casă de la o depărtare îndepărtată, stăteam şi mă gîndeam melancolic la drumurile mereu surprinzătoare ale ţărişoarei noastre şi am concluzionat că NICIODATĂ nu o să ne putem mîndri cu şosele ca-n alte ţări civilizate. Eram într-un orăşel, am mers ce-am mers şi am dat în autostrada care face legătura între Capitală şi sud. Deşi era întuneric beznă, în momentul în care am intrat pe banda de accelerare s-a făcut lumină. Toate giumbuşlucurile reflectorizante de pe marginea drumului sau din asfalt practic te invadau. Mai mare plăcerea să mergi şi să te minunezi. Toate ieşirile, toate bretelele, absolut totul se vedea foarte clar, de zici că era pistă de avioane.

Deci cine nu şi-a pus încă memento pe telefon, mai poate s-o facă: NICIODATĂ.

Similar Posts:

Bună, pa !
Şi el a fost în România

Comments 3

  • stau bine astia in sosele,tot sa te dai pe ele! pai franco cu toata dictatura lui,in sosele a investit suficient sa fie ce e azi;)

  • nu exista telefon care sa-l ti indeajuns de multi ani care sa sune cand se face o autostrada calumea in rromania :))

  • Noi sa fim sanatosi sa muncim sa platim darile si sa ne luam SUV-uri ca altfel nu se mai poate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *