AŞA NU! Desigur, am exagerat cu fotografia, dar cam de la asta pornim. Şosetele albe (sau oricare altă culoare decît negru) la pantaloni şi pantofi negri. Şi asta pentru că voi vorbi puţin despre vestimentaţia unui instrumentist atunci cînd se află pe scenă. Conduita vestimentară a oricărui artist care iese în faţa publicului şi interpretează fie ca solist, fie în orchestră, reprezintă un procentaj minuscul, dar important din impresia finală. Nu de puţine ori mi-a fost dat să văd specimene de muzicanţi care, urcînd pe scenă, au uitat bunele maniere fundamentale de stil.

Un simplu spectator care are banii sau norocul să nimerească printre primele rînduri ale unei săli de concerte, invariabil va începe să analizeze fiecare membru al orchestrei din raza sa vizuală. Privirea mai mult sau mult puţin critică a acestuia va ajunge pe fiecare detaliu al celui care se află pe scenă, iar dacă se mai şi nimereşte să fie cîrcotaş/ă de fel, va începe să spună şi vecinilor dimprejur. Desigur, pe tine ca artist sublim în lumea ta hebdomaderică nu te afectează cu nimic, dar impresia lăsată în sală de un detaliu cît de mic nelalocul lui este crîncenă.

Eram spectator la un concert de odinioară şi un om de la vioara I purta şosete gri. Mai avea şi oportunitatea deosebită de a se afla în exterior, aşa că publicul vedea foarte bine culoarea şosetelor lui, care mai erau pe deasupra şi flauşate. Apoi altul avea şosete bleumarin. Poate mai puţin grav, avînd în vedere că se afla undeva nesemnificativ ca însemnătate, dar totuşi se vedea.
Bărbaţii se îmbracă întotdeauna la fel: cămaşă şi papion albe, brîu alb sau negru (eventual vestă albă), frac, ciorapi şi pantofi negri. În caz că se cîntă în smoking, se renunţă la papionul alb în favoarea celui negru. OK, lucruri bine ştiute de toată lumea. Dar ţăranii nu le respectă. Am mai văzut un caz cînd un individ purta pe dedesubt un tricou cu imprimeu care se vedea bine merci prin materialul cămăşii. La prima vedere am avut impresia că s-a pătat accidental cu apă, dar apoi am văzut minunea: scria mare şi boldat SUPERSTAR.
Mai există şi specimenele de instrumentişti care vin încălţaţi cu tot soiul de pantofi nasoi, pantofi de stradă sau chiar ghete de motociclist. Mai presus de asta, pe lîngă faptul că zici că le-au cumpărat cu 20 de ani în urmă, nici nu fac ceva artificii de calcul să le aducă la un stadiu mai acceptabil văzului (cremă, de ex.). Sînt jegoase şi pline de praf.
Oriunde te-ai afla, chit că stai în spatele timpanelor sau în fundul suflătorilor, bunul-simţ vestimentar trebuie să fie acelaşi. Că nu te duci nici la pescuit, nici la plimbat cîinele pe faleză, nici la colţ să cumperi pîine. Eşti în puii mei într-o sală de concerte, pe scenă şi lumea se uită la tine. Chit că eşti urît, chit că eşti Făt-Frumos, o privire a unuia din sală se va aţinti la un moment dat mai mult de 3 secunde pe tine şi te va vedea în toată splendoarea ta. Atunci eşti descoperit. Ai grijă şi spală-te înainte de un concert, dă-ţi o formă coafurii, chiar dacă eşti bărbat (şi bărbaţii se bibilesc în oglindă), calcă-ţi cămaşa (măcar unde se vede), spală-ţi papionul, calcă-ţi brîul din cînd în cînd. Aranjează şi perie fracul să fie impecabil, pune-ţi şosete negre lungi în picioare, pentru ca atunci cînd te aşezi pe scaun şi îţi sufleci cracii pantalonului să nu ţi se vadă pielea şi părul. Ia-ţi o pereche de pantofi numai pentru concert/ocazii şi păstrează în torpedou în permanenţă un burete de curăţat încălţămintea pe care ia-l cu tine cînd te dai jos din maşină şi dă un pic pe deasupra pantofilor înainte să intri pe scenă. Apoi nu mai rămîne decît să cînţi frumos, civilizat şi cu răspundere la instrumentul tău şi gata! Nu e greu deloc. Lumea o să fie mult mai mulţumită să vadă şi băieţi frumoşi şi aranjaţi pe scenă. Şi poate chiar şi tu o să fii mai mulţumit de tine însuţi.
pîsî: La femei e mult mai simplu. Ele sînt deja obişnuite cu bibileala.