Vorbeam la telefon cu 8via. Fusese ziua ei şi nu apucasem să îi spun “La mulţi ani”, astfel am sunat-o după miezul nopţii, cînd m-am mai potolit un pic. Şi am întrebat-o ce mai face, pe unde a mai fost, cu cine s-a mai văzut, mi-a zis cînd şi unde o să-şi serbeze ziua, nu m-a invitat (deh, normal) şi alte baliverne. Şi, în timp ce discutam şi rîdeam de una, de alta, mai şi butonam calculatorul. Şi dînd pe reader văd ditai ştirea. Următoarea reacţie a fost asta:

- Auzi, 8via!
- Zi.
- Tu… ştiai că a murit Michael Jackson?
- Nu. Ce???
- Aşa-mi apare aici.
- Hai, mă… Cînd?
- Uite acum. Eh, hai că mai vorbim.
- Bine, mă. Hai te pup. Noapte bună.
- Şi eu, pa pa…

Această ştire mi-a luat tot hazul. Un om de care au tras toţi cît au putut. Un om pe care l-a omorît şi boala, dar mai ales cei din jurul său. Ca şi pe Elvis sau Freddie. Talente exploatate la maxim, pentru ca alţii să culeagă beneficiile de pe urma lor. Şi ca ei, cîţi alţii…
Îmi place tot ce-a făcut, tot ce-a cîntat şi îmi rezerv dreptul de a posta aici piesa cu al cărei videoclip am copilărit şi pe care-l dădeau pe TVR 2 prin ’91 în emisiunea “Videoclipuri muzicale”. Ce urmează de la minutul 7 încolo este, din punctul meu de vedere, cel mai frumos mesaj de pace din cîte au existat vreodată.