Comparaţie Vodafone RED – Spania vs România

Vodafone a lansat abonamentele RED şi în România. Văzusem de dimineaţă  pe telefon o poză pe Instragramul lui nwradu cu un fluturaş cu preţuri. Iniţial am crezut că e vorba de preţuri în lei, dar acum, cînd am intrat de la calculator, impactul la vederea simbolului € a fost atît de mare încît prima reacţie pe care am avut-o a fost un “hopaaa!”

Vodafone RED s-a lansat în Spania acum cîteva luni bune, fiind cam primul serviciu de pe piaţa iberică care oferea, la acel moment, convorbiri şi mesaje nelimitate, precum şi un trafic mai generos de internet pe mobil. În plus, aducea şi memorie de stocare pe serverele Vodafone, unde putea să-ţi pui ce vroia musculatura ta.

Dintotdeauna s-a plătit enorm pentru telefon şi internet în Spania. Pînă şi eu, la ora compunerii acestui articol, plătesc cam 36 de euro pentru internetul din casă (cu viteză jenantă de 1 mega şi ceva) şi, deocamdată, vreo 20 pentru mobil. În total, 56 de euro/lună (la care mai adaugă vreo 15 de TVA).

De ceva timp, însă, concurenţa a început să-şi impună mai aprig punctul de vedere, luînd naştere tot felul de invenţii, printre care cea mai la modă a fost cea a companiei Movistar care, în toamna trecută, a lansat abonamentele Fusión, o chestie care înglobează atît factura de mobil, cît şi cea de internet şi telefon fix. Totul pentru 50€/lună + TVA. De atunci au început şi restul să mai coboare ştacheta, conştienţi fiind în sfîrşit că e cam inuman să dai aproape 100 de euro pe lună (cotravaloarea a 20 de meniuri de şaorma + cartofi + suc) numai ca să ai ce să butonezi. Astfel, au apărut tot felul de oferte care îţi dau posibilitatea, la ora actuală în Spania (cam 7 după-masa), să ai un abonament rezonabil la telefon, un net acasă şi alte convorbiri adiţionale incluse într-o factură unică pentru un preţ destul de convenabil raportat la piaţă.

Revenind la RED şi la comparaţia dintre România şi Spania, vom face un mic exerciţiu pe site-urile fiecărei ţări în parte. Eu, client Vodafone de atîta timp, vreau să-mi schimb abonamentul pe care-l am cu cel mai ieftin plan RED, eventual să-mi iau şi un iPhone 5 nou. Avem aşa:

În Spania
Plătesc: 41,25€ timp de 6 luni, apoi 55€.
Permanenţă: 2 ani.
Preţ iPhone 5 16 GB: 99€.
Am: minute şi mesaje nelimitate, 1,5 GB de internet, 10 GB de Cloud şi merge Viber.
Cu cît umfli contul lor: 1336,50€ în 2 ani (fără costuri adiţionale şi TVA). Cost total: 1596,37€.

În România
Plătesc: 29€.
Permanenţă: 2 ani.
Preţ iPhone 5 16 GB: 429€.
Am: minute şi mesaje nelimitate, 500 MB de internet, 15 GB de Cloud, nu merge Viber, dar în schimb am antivirus şi muzică nelimitată cu Zonga (?!?).
Cu cît umfli contul lor: 1125€ în 2 ani (fără costuri adiţionale şi TVA). Later edit: ba cică TVA-ul e inclus.

E clar că de acum înainte abonamentele la telefon vor trebui musai să aibă minute şi mesaje nelimitate, ceea ce contează acum fiind traficul de internet (pentru că de ăla ai nevoie) şi, eventual, convorbirile internaţionale. Aşadar, oferta de 500 de mega de la cel mai prost abonament RED România rămîne exclusă, pentru că, să fim serioşi, ce mai faci cu 500 de mega în ziua de azi? Stai cu raţia de 16 mega pe zi? Ce se va întîmpla cu pozele urcate pe Facebook şi Instagram, cu check in-urile de pe Foursquare şi cu clipurile de pe YouTube? Ca să nu mai vorbesc de radiourile online româneşti (de manele) pe care orice român din diaspora le ascultă în fiecare zi. Atunci nu ne rămîne decît să apelăm (în cazul românesc) la abonamentul de 45€ pe lună care are 2 GB de trafic şi alte căcării. În condiţiile acestea, umflăm contul Vodafone RO cu 1409€ în doi ani (avînd în vedere că preţul iPhone-ului scade cu o bancnotă verde europeană).

Concluzii
S-a ajuns cam la acelaşi preţ în ambele ţări. În România a crescut, în Spania a mai scăzut. Acuma, dă-o-n mă-sa de treabă, dar pînă cînd credeaţi că doar cu 5 euro pe lună poţi avea 3000 de minute şi 3000 de mesaje, plus net căcălău pe mobil şi minute să-ţi suni rudele de la căpşuni? S-au cam terminat timpurile alea. Exact ca şi cum s-a întîmplat cu Kamarad, cu Connex Go! sau cu celebra cartelă Cosmote cu 2000 de minute, pe care nu o găseai nicăieri.

Mai rămîne să înveţe spaniolii cum stă treaba cu fibra optică şi cu viteza de 100 de mega acasă, iar românii să facă salariul minim pe economie vreo 800 de euro pe lună. Doar atunci pacea mondială va dăinui peste cele două ţări prietene.

 

Similar Posts:

Asigurarea Blue Air Flexi, încă o ţeapă marca Blue Air
Cum a pierdut Málaga într-un kilometru şi jumătate

Comments 11

  • De ce socotești tălică fără TVA? Parcă ai fi american. Pune, nene, costul total, că tu aia scoți din buzunar, indiferent că o parte merge la stat!

  • Rudele de la căpșuni le suni de pe digi.mobil și te saturi vorbind. 3 eurocenți pe minut.

  • Mi-era lene, Béranger.

  • @ claus: Pe mine nu m-ai sunat niciodată, verişorule.

  • Am vorbit cu Căpșunes când era acolo. Fo 35 de minute m-au costat vreo juma’ de oiro sau ceva, că spre gigimobil Șpania era mai ieftin. Cu 3 cenți cred că te sun pe Vomafone, să lași nr.

  • […] discutam acum despre preturi. Au facut-o altii mai […]

  • Eu habar nu aveam de filtrele Vodafone ptr Viber/Skype pana acum 2 zile 🙂 cand am anlizat in mare ofertele de pe piata. Am inteles ca se pot ocoli prin VPN.

    Cat despre oferte (prepay), nu-s impresionat de ele, exceptand Orange, care ofera de ex ptr ~ 55 LEI/lina : 2G + 8G trafic de noapte cu maxim 21.6/5.76 Mbps;

    La prepay, Cosmote este mult sub oferta orange, cel putin din punctul meu de vedere: ~ 50 LEI/Luna : 2G trafic cu maxim 7,2 Mbps in 3G

    Ca sa nu mai zic, daca navighezi peste “limita” , cosmonautii te taxeaza cu 20 de centi iar portocalele cu 2 centi / mb !

    Oferta Vodafone nici nu ma mai intere, sa fie poate dar gratis 😀

    Prefer prepay ca sa nu am obligatii. Daca vb 500 de min in Cosmote platesc 5 euro pe luna, daca vb 30 de min doar 30 de centi … + 0.5 EURO/luna … “Puterea obisnuintei” 🙂

  • Austria

    40 de euro ab pe luna, 3000 de min si sms in retea, 1000 in altele, internet nelimitat, permanenta-2 ani, pret iphone 5 16GB-0 😉

  • Comparatiile raman la fel ca si pana acum: telefoane mai iefine la ei, servicii/optiuni mai ieftine la noi.

  • Care e ideea :)))…hmmm…sunt ceva cam …blonda?!?! :)))
    E un mare avantaj in asta lume …”Nu-i asa ?” de la Andreea lui Banica “citire” …care nici macar nu e blonda …dezavantaj pentru ea …din pacate :))) NU-I ASA ?

  • Aici plătesc $40 pe luna. Totul inclus convorbiri si mesage nelimitate, internet, 3G, si SMS International.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *