Cît munceşti pentru o bucată de pîine ?

Alergăm ca demenţii după bani. Din ce în ce mai mult. V-aţi dat seama? Fugi acolo, du-te dincolo, în partea aialaltă şi tot aşa. Cîte-un pic de peste tot şi tot nu te alegi cu nimic. Banii care vin cu ţîrîita nici nu-i simţi. Mai bine o dată şi mult, decît puţin şi des. Ca la benzinărie: de ce să bagi benzină de 10-20 de euro, cînd mai bine faci plinul? Că tot aia e, tot banii ăia o să-i cheltui.

Nu se mai practică demult treaba cu amorul artei, cu bucuria de a te dărui numai unui gen de muzică pentru a-ţi cîştiga cinstit şi demn pîinea. Numai că în România bătaia de joc în domeniul muzical este cruntă. După 30 de ani de muzică, un instrumentist într-o orchestră de categorie A din Bucureşti, cîştigă 1800 de lei pe lună. Adică puţin peste 400 de euro. Ce să mai vorbim de debutanţi care abia dacă au 14-15 milioane în mînă (nu vorbesc şi de cazurile unde sînt 6 milioane). În aceste condiţii, nu-ţi rămîne decît să apelezi la prostituţia muzicală.

Prostituţia muzicală este atunci cînd tu, instrumentistul, tipul care vrei să ajungi să mănînci de pe urma muzicii lui Mendelssohn, Strauss, Jora ş.a., cobori ştacheta, ciubucărind cu diverşi muzicanţi. Adică din-ăştia care cîntă manele şi alte batjocuri. Că acestor manelişti le plac prestanţa şi respectul pe care le impun artist-instrumentiştii orchestrelor simfonice. Spun ei că “dă bine”. Da, pentru ei, da, dar pentru săracii muritori de foame care se duc să cînte nişte melodii din cultul lor repertoriu pe 100 de euro, nu e un lucru de care să fie mîndrii.

Nesimţirea cu care sînt trataţi adevăraţii muzicieni a ajuns la cele mai mari cote din istorie. Atmosfera în orchestrele simfonice din România este irespirabilă. Instrumentiştii sînt sclavi ai unor capete de lemn care nu ştiu ce să facă să rămînă cît mai mult în funcţiile pe care le conduc, doar pentru interesul propriu, şi nu al orchestrei.

De aceea toţi se luptă să plece afară, să scape din mizeriile alea de instituţii care pe vremuri erau faima ţării, primeau nume ca Oistrach, Menuhin, Szeryng, Richter, Rostropovici şi cîţi alţii. Cine lucra la Filarmonică sau la Radio avea un statut deosebit şi nu îi era ruşine de asta. Acum şi calitatea concertelor e slabă, dirijorii sau soliştii invitaţi sînt unii de n-a auzit nimeni de ei, sau dacă s-a auzit, vin de plăcere şi pentru că iubesc România şi publicul cald şi tot mai îmbătrînit din sală. Doar că lui Vasile (60 şi de ani), de la pupitrul 6 de la vioara a II-a, care munceşte de cînd era pe băncile facultăţii în orchestra aia, i se rupe lui de cine vine în faţa lui, atîta timp cît la sfîrşitul lunii îi duce neveste-sii acasă 18 amărîte milioane. Şi atunci e firesc ca Vasile să cînte un ciubuc şi cu manelişti, ca să mai aibă şi el bani de o ţigară şi-un coniac cu băieţii.

Similar Posts:

Demolarea Debarcaderului
Vine diaspora acasă

Comments 5

  • Naicule, cata dreptate ai!Cata dreptate! Am trait vremurile cand la Radio, in fiecare joi mergeam la concert. Sentimentul pe care il traiam era al inaltarii spirituale, al sublimului. Nu-ti mai spun ca atunci cand incepea programul erai ca in transa.Uite-te si la actori ca pentru o paine in plus au ajuns sa joace in telenovele( cu rromi, ca asta manca publicul nostru, cu rromi)care mai de care mai idioate.Dar, sunt multe de spus,multe.Cei de la putere…..Naicule, uite-te si la om si pe urma cere-i ceva…
    Acestia, alde goagal….pana cand, Naicule, pana cand?
    ~X(

  • P.S.Azi am o zi naspa, dar naspa raaaaaaaaaaaau..:((

  • Asa e, ai mare dreptate! Mi-a mers la corazon articolul asta…
    Am avut asta seara gala master class si vb cu unul dintre dirijori ( e trombonist la Stuttgart ) si imi zicea ca acolo colaboratorii au 700 de euro… si eu am 120 de euro! M-am simtit ultimul om…
    Nu ma mai mir ca a scazut nivelul orchestrelor in Romania, cand se canta pe banii astia… e normal!
    Daca as studia pasajele pentru 490 RON cat iau eu pe luna, nici sa ma acordez nu merita! :))
    Offf… cu 3 de forte!

  • Hmmm…bune intrebarile tale, Naicule. Ce-i drept, iti pui semne de intrebare legate numai de orizontul tau, dar sunt sigura ca esti constient ca si in alte domenii, lucrurile stau la fel de prost.

    Ai dreptate si in legatura cu Nea Vasile…Una e cand ai 20 si ceva de ani si te descurci pe cont propriu asa cum poti, alta e sa iti doresti sa ai o familie, pe care sa nu stii cum sa o intretii.
    Si ce-i mai prost este ca te deprima sa vezi ca munca/talentul tau nu a dat niciun rezultat.
    Ce-i de facut? Nu ne permitem sa plecam cu totii, asta e clar. Atunci ce? Ne permitem sa renuntam la ce ne pricepem noi mai bine? Nu, nu cred.
    E dificil, dar invinovatirea sistemului nu mi se pare cea mai buna scuza. Ce sa fac Sa dau vina pe “saracia” Romaniei si sa injur oamenii necinstiti din ea?In fiecare zi??!! Cand, sincer, prefer sa stau pentru cateva momente linistite in loc si sa ma gandesc la ce ar trebui sa fac. La final, nu de putine ori mi-am dat seama ca nu puteam realiza de una singura ceea ce imi propuneam.
    Nu dau vina pe Romania. Admit ca orizontul este restrans, ca si eu imi doresc sa fac pe viitor un schimb de experienta cu specialisti din domeniul meu, dar am simtit si progres si vointa.
    Am realizat ca si aici se poate daca stii cum sa actionezi.
    Acum ceva timp imi puneam intrebarea impreuna cu multi altii, despre ce putem face ca oamenii sa fie mai receptivi la milioanele de copii si batrani abandonati si bolnavi. Ne-am lovit de acelasi sistem, in care unii se bronzeaza intr-una din piscinele vilei, iar altii se prapadesc cu zile. Personal, consider, ca 10 ron nu este o donatie pe care sa nu o poti da, oricat de lipit pamantului ai fi. Dar ignorarea este, cu siguranta, mai utila. Preferam sa ne gandim la ale noastre, ca-s pe primul loc. Sa inteleg ca ne-am invatat bine lectia de la cei pusi de noi sus? Sa inteleg ca intram si noi in categoria celor care ignora?
    In legatura cu problema noastra, ne loveam, in al doilea rand, de concurenta ONG-urilor. Stiam ca unde-s mai multi, lucrurile pot fi realizabile. Trebuia doar sa ne gandim la o solutie.
    Asa ca ne-am gandit la un fel de pact, in care fiecare ONG se obliga sa ofere unui alt ONG voluntari in momentul cand desfasoara un proiect. Si tot prin acest acord, se puteau realiza, in sfarsit, proiecte comune, care ne permiteau “sa atacam” mari companii pentru incheierea unor parteneriate. In felul acesta, noi am obtinut donatii, iar ei o imagine buna.
    Bai, e greu, iti vine sa te dai cu capul de pereti pana chiar ajungi sa reusesti, dar niciodata n-am crezut ca este imposbil. Si pot sa dau exemple de oameni care au reusit si pe cont propriu sa organizeze concerte caritabile si multe altele.
    Am avut momente cand am zis: “la naiba cu toate! le las balta!”. Singurul sentiment pe care il obtineam era deprimarea.Asa ca incerc sa nu mai renunt. Odata, un prieten mi-a spus:” Nu uita ca un intreg este format din parti mai mici.Luandu-le pe rand, vei reusi sa infrangi problema”. Si a avut mare dreptate.
    Si acum revenind la problema voastra, care este in mare parte legata de bani. Oameni buni, puneti-va intrebari! De ce nu se mai castiga ca inainte? De ce nu mai sunteti respectati ca inainte?Dar, va rog, fara ca raspunsurile voastre sa inceapa cu:” Romania este de vina” – asta este doar o scuza patetica.
    Explicati-mi si mie de ce salariile sunt asa mici. Pentru ca nu sunteti voi asa talentati ca cei de altadata? Sau pentru ca nu va mai apreciaza lumea? La un concert, sala e plina sau doar un sfert?
    In caz ca nu mai sunteti voi asa talentati si o faceti doar de dragul de a o face, asta este grav si banuiesc ca este si fals in majoritatea cazurilor.
    Daca sala se umple, atunci cineva profita de voi si punct. Un bilet la un concert de muzica clasica nu este chiar asa de ieftin.
    Daca se umple un sfert, atunci oamenii is ignoranti si punct.
    Referitor acesta problema, tin sa precizez ca majoritatea tinerilor de pe la facultatile din Bucuresti sunt din provincie si credeti-ma ca doar pana in clasa a6a invata cate ceva despre marii interpreti clasici ( daca se poate numi invatat).
    Trebuie sa intelegeti ca nimeni nu-si da interesul sa-i invete. Si nici nu sunt posibilitati sa li se ofere altceva decat o lectie pe o pagina de caiet A4.Pardon, nici idei, si nici vointa. Atunci cum puteti sa nu stiti de ce nu mai sunteti respectati ca inainte?
    De exemplu, eu sau tu, sau oricare din noi, in copilarie am fost invatati cu anumite gusturi, pricipii. Eu prefer ceva, tu altceva, dar nici unul din noi nu renunta la ceea ce a invatat. Asa si cu muzica voastra, daca fiecare din noi ar fi avut in program macar o emisiune sau un concert pe saptamana/luna, cu siguranta ne-am fi format pentru mai departe acest obicei.
    Dar nu se (mai) intampla asta si sunteti constienti. Ce-i de facut? O asociatie a tututor muzicantilor din tarisoara asta, care se considera nedreptatiti. Uniti-va, faceti campanii offline/online, ca de-aia aveti acces la internet, cercetati, dezvoltati-va, dati interviuri, apareti la vreo “Romania, te iubesc” etc.
    In felul acesta, cu cate-o parere a vreunui muzicant ratacit, n-ajungeti nicaieri. Pentru lipsa de curaj, oamenii n-or sa va bage in seama. Sunt prea ocupati.
    Poate parea o propunere pertinenta, poate parea imposibil, dar cred ca asta n-o s-o stim niciodata pana n-o incercam.
    Nu stiu cum o sa faceti voi, dar eu n-am de gand sa stau. Avem de ales: ne obisnuim sa traim in batjocurile sistemului sau luptam impotriva curentului.

    Naicule, promit ca data viitoare, sa nu mai ocup atat spatiu.M-as mai fi intins, dar prefer sa scriu un articol pe blog. ;))
    Ah, ca tot cautam a doua tema pentru concursul de campanii din toamna, tin sa va multumesc ca m-ati ajutat sa o gasesc. Asa ca orice proiect, idee, gand, declaratie va vine in minte despre cum va inchipuiti voi viitorul vostru este mai mult decat binevenita.

    Hmmm, multa bafta, ce sa mai zic…

  • 1. Am scris despre orizontul meu pentru că este blogul meu şi scriu ce vreau în el.

    2. Nea Vasile, cel apropiat de pensie, nu mai poate fi ca la 20 de ani. Uneori la vîrsta asta nici nu te uiţi la bani, tot ce contează fiind doar faptul că ai un loc de muncă (atîta timp cît mai ai nişte părinţi care să te mai ajute din cînd în cînd). Numai că acest fictiv nea Vasile, după 40 de ani de muncă, este batjocorit. În meseria de violonist într-o orchestră nu se avansează ca în altele. Aici sînt alte reguli şi dacă o faci, poţi deveni doar un ajutor de şef partidă, un şef partidă sau cel mult concert-maestru. Pe lîngă astea, poţi să-ţi faci o formaţie de muzică de cameră (care pînă la urmă tot ciubuc se cheamă) din care să mai cîştigi cîte puţin. Solistică? E foarte greu. Solist bun şi nemaipomenit abia dacă mai răsare.

    3. DA! Eu dau vina pe sistem şi pe sărăcia din România, atîta timp cît o femeie de serviciu de la Casa Poporului cîştigă mai mulţi bani ca un instrumentist cu 12 clase de liceu de muzică, Conservator şi master (mai nou). Şi mulţi alţi oameni de cultură: scriitori, sculptori, pictori etc.

    4. Cît despre muzica NOASTRĂ, te înşeli amarnic. Ideile tale referitoare la calitatea concertelor şi nu mai ştiu ce sînt lipsite de fond. Crede-mă pe cuvînt că s-ar cînta mult mai bine dacă ar exista mai mulţi bani pe fluturaşul de la casierie. Întreabă pe oricine. Cînd vezi că ei îşi bat joc de tine, începi şi tu să o faci. Totul are o limită. Aici responsabilitatea şi profesionalismul te părăsesc. La început tinerii lucrează de drag într-o orchestră (dacă reuşesc să intre). Dar cînd văd atmosfera şi lipsa de interes a ălor mai bătrîni, unii se molipsesc, iar alţii tind la mai mult. Şi acest “mai mult” este plecatul dracului afară din ţară. Mai spun încă o dată: majoritatea celor care fac Conservatorul în România urmăresc să plece definitiv. Fără doar şi poate. Uită-te la nea Vasile. Crezi că el nu a vrut? Cine ştie ce l-a împiedicat? Vremurile comuniste, banii, lipsa de studiu (şi asta), tot felul de chestii. Dar în străfundul sufletului său, lui nea Vasile şi acum îi pare rău că ATUNCI cînd a avut ocazia să fugă, nu a făcut-o.

    5. În lumea muzicii, termenul de “muzicant” e folosit mai mult pentru lăutari, oamenii fără cultură, dar care cîntă la un instrument. E un fel de înjurătură cînd numeşti pe cineva “muzicant”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.