Chistul sinusoidal

Pentru că am căutat pe net şi nu prea se găsesc informaţii clare şi amănunţite despre operaţia de chist la sinus, am decis să expun mai jos un caz real. Atenţie, articolul cuprinde pe alocuri imagini şocante!

ISTORIE
Ştiam din fragedă pruncie că am probleme cu nasul, dar niciodată n-am fost la doctor. Ba erau polipi, ba deviaţie de sept, ba rinită, ba sinuzită… nimeni nu ştia nimic. Respiram pe gură, cel mai adesea noaptea, cînd, dacă mă puneai să încerc să adorm respirînd pe nas, n-aş fi reuşit s-o fac nici măcar iepureşte. Toate astea pînă la un moment dat cînd mi-aduc aminte că am făcut o radiografie la nas unde se vedea că am o guguloaie pe unul din sinusuri. Recomandări: şedinţe cu aerosoli, dintre care, din lipsă de timp, am făcut două din zece şi m-am simţit mai bine.

Anii au trecut, între timp m-am mutat la mare, lucru pozitiv pentru problema nazală. Mai o baie, mai o gură de apă sărată, mai un aerosol bio direct de la mama natură, şi uite-aşa am început să dau uitării treaba asta. Numai că, întîmplarea a făcut ca în urma unui examen RMN la bibilică efectuat pentru alte nebunii, să se descopere un minunat chist sinusoidal. Dacă sînteţi curioşi cum arăta al meu, faceţi clic pe răspunderea voastră aici (oricum, imaginea asta nu se compară cu ce o să vedeţi mai jos).

Inevitabila operaţie a fost programată după o lună de zile şi urma să fie realizată într-un spital privat cu renume. Cele cîteva teste preoperatorii (analize de sînge, EKG) n-au indicat nimic anormal, aşa că aşteptam cu emoţii ziua cea mare. Dacă tot eram la capitolul nas, doctorul s-a gîndit să reducă volumul cornetelor nazale, ca să pot respira într-adevăr uşurat după. Deci o operaţie de tip 2 în 1.

OPERAŢIA
Sosit-a ziua. M-am internat în spital de dimineaţă, nu chiar la prima oră, ci aproape de a doua, am urcat în cameră, m-am schimbat şi, nici după 10 minute, a şi venit un individ să mă transporte în sala de operaţie. Acolo a urmat procedura de rigoare, m-au anesteziat total, nu ţin minte nimic, nici măcar să fi visat ceva (o luminiţă de la capătul tunelului, un Sf. Petru), după care m-am trezit. Atunci avea să înceapă tortura.

Aveam două ob-uri băgate adînc în nări, la suprafaţă zărindu-se doar aţele de care tragi. Bineînţeles că nu puteam respira pe nas, iar pe gură simţeam ceva în gît care nu mă lăsa nici măcar să înghit. Clipele de la reanimare au fost groaznice, senzaţia de vomă fiind ca la ea acasă, chiar dacă nu am vărsat pînă la urmă. Apoi am ajuns în cameră unde a început calvarul: îmi curgea din nas sînge cu muci, de mă enerva că-mi venea să-mi dau Ctrl+Alt+Del la nas. Cînd mi-era cald de mă treceau toate transpiraţiile, cînd mă zgribuleam de frig. Anestezia începea să iasă din corp, mă durea toată cavitatea toracică (lucru care mi-a trecut după vreo zi), parcă mi-era şi un pic de fomică, aşa că am îngurgitat mîncarea lor spitalicească, chiar dacă nu-i puteam simţi gustul.

N-aş vrea să dau detalii despre noaptea ce-a urmat, pentru că vă puteţi închipui şi singuri chinul şi jalea ce m-au cuprins. Parcă eram blestemat, neputînd închide un ochi, cu o perfuzie cu calmante şi antibiotice băgată în mînă, care nu mă lăsa să stau în nicio poziţie comodă. Cît despre super patul cu multe butoane, era atît de neconfortabil, încît mai bine dormeam eu pe canapeaua din cameră.


POST OPERAŢIA
A doua zi m-au externat. Încă îmi mai curgea sînge din nas, fapt care avea să continue pînă la scoaterea ob-urilor ce urma să aibă loc următoarea zi. Abia aşteptam să treacă orele alea nenorocite, să ajung din nou să-mi scoată porcăriile alea din nas. Îmi venea să mi-l smulg, nu alta. Clar există pe lumea asta lucruri oribile, dar şi ăsta ocupă cu brio un loc în top 300. Şi iar am început să număr orele. Parcă mi-amintesc că am putut să dorm puţin, dar să nu credeţi că foarte mult. Începea să nu mai iasă atîta sînge, doar muci.

A treia zi după scripturi, în sfîrşit, mă îndreptam spre spital să-mi scoată tampoanele din nas. De fiecare dată cînd am avut vreo programare înainte de operaţie, întîrziam ca un nesimţit; de data asta m-am dus cu un sfert de oră înainte, pentru că efectiv nu mai suportam supliciul. Nu pot descrie în cuvinte ce senzaţie de vis am trăit în momentul în care mi-a tras de firele alea… Şi ce silă mi s-a făcut cînd am văzut ce aveam în mine. ATENŢIE! IMAGINE ŞOCANTĂ! VEZI AICI! Puteam respira, nu bine, dar decent. Aveam gust din nou, aveam aer din nou, aveam nas din nou!

Mi-au dat cîteva zile de concediu medical, nişte antibiotice, antiinflamatorii şi să-mi fac spălături cu apă de mare, ca să elimin cojile ce se formau în nări. Erau ca nişte muci uscaţi, acoperiţi de sînge, care cică trebuiau să se înmoaie de la apa aia şi să cadă cînd îmi suflam nasul. Am făcut aşa, cam fără succes, lucru ce m-a făcut să revin la doctor după o săptămînă. Cică totul era în regulă, m-a mai curăţat de nişte cojiţe, mirîndu-se şi el de cîte am. Eu i-am zis că am făcut ce m-a sfătuit şi mi-a spus să continuu.

Zis şi făcut, urma să mă duc după alte două săptămîni, dar, forţat de împrejurări (nişte dureri ciudate), am fost după încă o săptămînă. Iar s-a uitat, m-a mai curăţat un pic cu o pensă cu care trăgea de chestiile alea (este îngrozitor!!!), a zis că e ok şi că ne vedem după încă o săptămînă.

Între timp, eu tot îmi făceam spălăturile astea cu apă de mare, simţeam o durere cînd mă apăsam dintr-o parte, însă am zis că e normal şi că o să treacă. Mă tot scobeam în nas, pentru că simţeam o crustă din aia şi voiam să trag eu – Superman – de ea. Şi, cum stăteam eu #pebuda într-o seară, de plictiseală mă zgîndăr pînă nu mai pot în nara dreaptă, după care, iau nişte hîrtie igienică ca să-mi suflu nasul. Şi acum, AVERTISMENT! URMEAZĂ O ALTĂ IMAGINE ŞOCANTĂ. DACĂ VĂ E ŞI MAI MARE SCÎRBĂ, MAI BINE NU MAI DAŢI CLIC! Am scos din nas asta. Da, este un pansament uitat înăuntru, cu o crustă enormă în partea stîngă (aceea roşie), muci, probabil şi un pic de infecţie ş.a.m.d. Drăguţ, nu? Şi abia acum mi-am dat seama de ce căcat nu respiram eu încă bine, de ce simţeam nasul de parcă mi-era înfundat, de ce mă durea, plus mirosul de rahat ce-l emana jegoşenia aia. Caz de judecată, direct. Făcut poze, măsurat (după cum vedeţi, dacă aş trage de el la maxim, ar avea cam 10 cm), pus la păstrare şi arătat doctorului a doua zi. Foarte calm şi bine instruit mi-a spus că e o bucată de pansament, că nu a văzut-o, că e posibil să fi ieşit din ob, că-mi cere scuze, că aşa ceva nu trebuia să se întîmple, că bla-bla. Şi eu foarte calm şi neavînd chef să mă apuc să mă ţigănesc pe-acolo, i-am explicat că doresc un control amănunţit, ca să ştiu dracului dacă mai am ceva acolo. Mi l-a făcut cu o cameră video, într-adevăr, mai era ceva uitat pe-acolo, a dat cu aspiratorul, cu mopul şi m-a chemat şi săptămîna viitoare. Dacă mai apar noutăţi, o să mai fac un update.

CONCLUZII
Acum respir normal, deşi mai am momente în care nu pot să zic că e perfect, dar totuşi e titan ice. Sper să nu mai apară şi altceva care să complice treaba, pentru că de data asta aş putea să mă complic şi eu şi nu ştiu ce o să iasă la final. Nu sînt genul războinic, încerc să înţeleg oamenii cînd greşesc, mai cu seamă că e posibil să nu fi fost vina lui, atîta timp cît pansamentul mi l-a scos alt doctor, care habar n-avea că dintr-unul din ob-uri ieşea ceva suspect. Sau poate a fost vina ăluia care m-a operat, că normal aşa ar trebui să fie: cine a băgat ceva în tine, el să-l scoată (că ştie exact ce-a băgat) şi nu să pună pe altul în loc, că el merge să mai ciubucărească şi la alt spital.

Eu dacă nu-mi suflam nasul în seara aia #pebuda (încă o dată se confirmă magia şi inspiraţia acestui mirific loc), probabil că nici n-aş fi ştiut de existenţa scîrboşeniei ăleia. Aş fi rămas cu ea înăuntru pînă cînd ar fi copt o infecţie de toată frumuseţea, cu febră şi tot tacîmul, ar fi căutat în altă parte (cel mai probabil la apendice), poate ar fi găsit-o la un moment dat, poate nu, poate muream sau poate trăiam şi atunci chiar că aş fi scris următorul articol pe blog din Seychelles (călătorie finanţată din banii obţinuţi după proces).

Şi stai şi te întrebi, după ce treci prin toate chestiile astea, cum e posibil ca într-un spital privat, pentru ale cărui servicii cotizezi bani serioşi în fiecare lună la o asigurare, ca să scapi de cozile şi de învălmăşeala de la stat, să se poată întîmpla aşa ceva? Realizezi ce fel de doctori neglijenţi au, cu toate că se bat cu pumnul în piept că sînt cei mai mari specialişti.

Încă o dată mi s-a confirmat că spaniolii sînt o naţie de proşti, care ştiu o grămadă de teorie, dau cu gura de zici că-s mari aşi în materie, dar cînd e vorba să-i omoare practica, o face cu succes. Dacă nici într-un spital privat nu ai certitudinea că o astfel de operaţie de căcat nu e făcută la standarde ireproşabile, atunci ce aşteptări pot să mai am de la un amărît de echilibrat la roţi?

Similar Posts:

Avioane
21 decembrie 2011. Mai e un an ?

Comments 4

  • Salutare, ma bucur ca pana la urma ti-a reusit interventia dupa
    peripetiile traite.
    Intrebarea mea este, si eu intentionez sa urmez drumul tau,
    la ce spital privat ai fost ca sa stiu cum pun problema in caz ca
    voi ajunge tot acolo
    Multa sanatate!

  • La Xanit Benalmádena.

  • E foarte multă poezie in scrisul tau. Îmi place! Te rog sa scrii o carte intr.o buna zi, asta în caz că nu ai facut.o deja.
    Baftă! 🙂

  • m am ditrat copios la citirea povestii tale reale. ai un stil de a scrie foarte colorat si pitoresc. Ce mai incolo si incoace ai talent la scris si in mod aparte de a descrie evenimentele. Felicitari!!!! si sper sa ne mai delectezi si cu alete povesti

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *