Cel mai frumos loc din München

Pe bună dreptate mi-a fost atrasă atenţia aseară asupra a ce spuneam acum două posturi, cînd promiteam că am să revin cu un articol despre ceva ce am văzut cînd am fost în ţara Merkelizdei. Şi, ca bonus, că de ce nu mai scriu aşa de des pe blog. Explicaţiile nu le caut acum, putînd da vina (dar nu ştiu de ce-aş numi-o “vină”) doar pe anumite schimbări de viziune care, evident, mi-au fost fatale în ceea ce priveşte activitatea mea online. Oricum, mă bucură, sincer să fiu, cînd văd din partea prietenilor şi a altor cunoştinţe cu care, din nefericire, nu pot lua contact decît pe net, un minim de interes pentru balivernele-mi expuse aici în mod din ce în ce mai rarefiat. Pe această cale, dacă tot veni vorba, ţin să vă mulţumesc şi să ştiţi că nu v-am uitat. Dacă într-adevăr place ce îndrug pe-aici, am să mai înteţesc vîltoarea compunerilor. Încă o dată, mulţumiri.

Revenind la subiectul cu pricina, vorbim iar de avioane (poate e un făcut, că tot a început sezonul călătoriilor estivale). Ziceam mai deunăzi că-mi plac avioanele şi că mereu am fost fascinat de ele. Într-o vreme, destulă de altfel, mergeam la Agip-ul de la OTP şi stăteam acolo la măsuţe, cu ţigaruşa şi cafeluţa de rigoare, şi ne uitam ca proştii cum aterizează avioanele. Le gineam din depărtări, dacă mi-e permis să folosesc această sintagmă. Chiar la un moment dat, am fost pe trotuarul de pe DN1, unde ne-am instalat în aşteptarea senzaţiilor tari. Din neant apăru un băgător de seamă aeroportuar care ne dădea cu Flit de după gard, că cică n-ai voie să stai acolo (loc public, de altfel, recte un trotuar care nu putea fi construit decît pentru nişte pietoni care trec pe-acolo; că se mai opresc să-şi tragă sufletul, asta e partea a doua). Noroc cu strada de vizavi (Nicolae nu-ştiu-cum îi spune), un intrînd pe ogor, cu semn de cedează, deci, d.p.d.v. oficial, alt loc public, unde, de asemenea, mai-mai că-ţi strică bretonul avionul cînd trece pe deasupra căpăţînei (oricum, vorbind la nivel bercea mondial, ştim deja care e cel mai frumos loc ca să practici sportul ăsta).

Numai că în oraşul ăla cu Oktoberfest există un aeroport (Franz Joseph Strauss, MUC) în a cărui apropiere se află instalat un deal înalt de 28 de metri, în vîrful căruia, după ce urci 172 de trepte, găseşti amplasat un loc special de uitat la avioane şi de unde se poate vedea Terminalul 1, cele două piste, precum şi operaţiunile pre- şi postmergătoare realizate de avioane în vederea decolării sau aterizării. Această locaţie se cheamă Besucherhügel, aflată în Besucherpark. Intrarea costă un singur euro (deci cam 5 lei poimîine-răspoimîine). Există şi posibilitatea unui tur care include, printre altele, şi urcarea la bordul unui Airbus A380, mai multe informaţii găsindu-se pe net.

Am prins o vreme specifică nemţilor, înnorat, mai ploua, mai stătea, tristeţe incomensurabilă, dar cu toate astea ne-am bucurat din suflet de vreo 30 de avioane decolînd/aterizînd, inclusiv de un Tarom amărît care abia venise de la Sibiu plin de crenvurştari veniţi la sădit (informaţie preţioasă oferită din partea unei persoane importante de prin partea locului, cu vaste cunoştinţe aeronautice, în special legate de orarele de zbor). Am văzut şi o măgăoaie de la Lufthansa, o imensitate de avion, ce n-am văzut în viaţa mea. Locul e prevăzut şi cu spaţiu de joacă pentru copii, din păcate accesul pentru persoanele cu dizabilităţi nu este disponibil, mai sînt vreo două-trei avionaşe din vremuri demult apuse, o mini-navă spaţială, ba chiar şi un eclicopter ADAC. Există şi un restaurant acceptabil ca preţ (6€ un cheeseburger cu cartofi), iar parcarea (zona P52) costă 1,50€ pînă la 6 ore.

Mie unul mi-a plăcut, nu mi-au ieşit cine ştie ce poze, dar le pun aici ca să fie. La un search pe Google, pot fi văzute şi altele mult mai reuşite decît ale mele, numai că din astea făcute de mine reiese dragostea şi pasiunea ce le port pentru aeroport. Na, că am făcut să şi rimeze un pic.

Cam atît pentru azi, vă las cu pozele-mi.

     

Similar Posts:

Cît costă un taxi de la aeroport din Málaga ?
Fotografiez, deci instagramez

Comments 1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *