Gunoierisme

Pentru că se vorbeşte prin anumite părţi despre gunoaie, o să se vorbească şi prin partea asta. Şi pentru că cele mai bune exemple sînt cele pe care le ştii şi le-ai trăit, am să expun istoria glorioasă a gunoiului din viaţa mea.
 

Primul contact cu gunoiul* l-am avut de cînd m-am născut. Eram la 5 ani şi ceva distanţă de revoluţie şi ştim cu toţii ce rahat era în România acelor vremuri. Nu-mi aduc aminte mai nimic din anii ăia, poate doar cum urcam dealul de la primărie spre casă, venind cu Super Tataee de la muncă, sau cum mă duceam ca bezmeticul peste secretare şi le invadam cu dorinţa-mi aprigă de a mă lăsa să scriu la maşină. 

În anii ’90 începeam să iau contact cu era gunoiului** reciclat. Da, citiţi bine. Dar nu la noi, fireşte. Îmi făceam anumite vacanţe în patria aia minunată care i-a dat pe Brahms şi pe Goethe. Acolo deja exista obiceiul ca gunoaiele să fie puse pe categorii: plasticul la plastic, cartonul şi hîrtia la carton şi hîrtie, sticlele la sticle şi restul la resturi. În total, 4 categorii. Dacă te mînca-n fund şi nu le puneai cum trebuie, gogii îţi aplicau o amendă destul de usturătoare (asta n-am înţeles nici pînă în ziua de azi: cum îţi dă amendă, că nu era niciun control la gunoi; cine ştia ce ai aruncat tu în pungă?)

Timpul a trecut, s-a schimbat mileniul şi au ajuns şi la Bucureşti metodele astea civilizate de a împărţi gunoiul pe categorii. Primul coş de gunoi de acest gen îl vizualizez la Gara de Nord. Era împărţit pentru trei categorii: plastic, hîrtie şi încă ceva (nu mai ţin minte), iar în mijloc trona ţanţoşă şi fercheşă o scrumieră pentru ţigări. Problemele erau următoarele:

  1. toate gunoaiele erau pe jos, iar coşurile erau goale.
  2. dacă era ceva în coş, era aruncat aiurea, spre exemplu o sticlă de suc de plastic în compartimentul pentru hîrtie.

Lumea abarnavea™ despre chestiile astea, continuînd să facă exact vraişte. N-am înţeles de ce. Ori sînt analfabeţi şi nu ştiu să citească ce scrie pe alea, ori le place să fie nesimţiţi, ori chiar sînt. Bă, nu există om care să nu fi aruncat ceva pe jos vreodată în viaţa lui, pornind de la un muc de ţigară azvîrlit pe geamul maşinii şi pînă la roabe pline de moloz. Trebuie să fi subnormal să mai continui să faci aşa ceva în ziua de azi, cînd auzi şi vezi peste tot cît tamtam se face despre curăţenie şi ecologie.

Şi aici la mine la ţară se aruncă gunoiul în containere pe stradă. Unii au noroc şi le au la botul calului, alţii trebuie să meargă puţin pînă să scape de ele. Acasă nu am coş de gunoi şmecher aşa cum avea Corina în Germania, dar am o găleată şi nişte pungi. Cînd se adună mai multe gunoaie, le împart frumuşel şi merg într-un loc unde sînt toate pubelele din lume laolaltă. Şi am plasa cu gunoiul normal, cea cu sticle de sticlă, încă una cu plasticuri şi cîteva cartoane. Şi le iau frumuşel şi le arunc în containerele respective, că nu mă deranjează, ba chiar mă distrează (cel mai mişto e cînd arunc sticlele şi se sparg înăuntru, aşa mă mai refulez umpic).

O să-mi ziceţi că trebuie făcute campanii de educare a populaţiei. S-au făcut şi se tot fac, dar cea mai bună campanie ţi-o face mămica şi tăticul tău încă de cînd eşti plod, că aia înseamnă să ai cei şapte ani de acasă: să arunci şi gunoiul la coş. Şi pe măsură ce creşti, să înveţi şi că gunoiul poate fi aruncat pe categorii şi că ce arunci poate fi refolosit, reciclat, astfel aducînd şi mica ta contribuţie la un mediu mai curat. Pe metru pătrat e un rahat infim, numai că totalul e ăla care contează.

link bannere video

pîsî: O dudă mică pentru mine: de ce la Bucureşti maşina cu gunoi vine ziua şi aici noaptea? Răspund tot eu: dac-ar veni noaptea şi la Buc., de unde ar mai scoate gogii bani de-o ciorbă de burtă la un restaurant de lux?

* – sens figurat
** – sens propriu

Similar Posts:

Font Fight
Deci se poate !

Comments 2

  • Ma nu stiu ce sa zic… La mine vine gunoiu’ dimineatza pi la 7. Cel putin asha cred. 😀

    Da’ nene… Cocalaru’ ala de cos de la Gara de Nord m-a scos din minti de doo ori, de fiecare data cand aveam in mana ceva de mancare de aruncat, un rest… Adica ala unde **** me sa-l arunc? La plastic sau la hartie? Si daca am o cutie de Cola aia unde o arunc? Nu e din aluminiu? Ce dileme existentiale in puii mei… Nu e ca si cum n-am fi nemuritori ba nene.

  • CE faci Baicu, n-ai mai fost arestat? 😛 Believe it or not, ai mai multi readeri decat crezi. STIM CA AI FOST ARESTAT. CLAR????????????

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.