Lăudat fie acela care a inventat aerul condiţionat în orice punct al planetei ăsteia! Mi-e indiferent cît se consumă din energie, din resursele Terrei, oricît de ecologic oi fi. Din acest punct de vedere efectiv nu mă interesează, vreau aer şi cu asta basta. În casă, în maşină, la serviciu, într-un restaurant, într-un bar, oriunde e cu putinţă.
Aseară, după minunata prestare de servicii, m-am dus să iau maşina pe care o parcasem la mama naibii pe un deal. Cum am ieşit din edificiul reprezentativ pentru viaţa culturală a oraşului, m-a bufnit în faţă un aer dogoritor. Era trecut de miezul nopţii şi ghiciţi cîte grade erau la ora aia. FOTO AICI. Încă e bine, am văzut şi mai mult, dar pînă acum e cap de afiş pentru anul acesta. De obicei, cînd se întîmplă astfel de temperaturi nocturne, este din cauza unui vînt care vine din Africa şi pe care spaniolii îl denumesc terral. Acest vînt este de două feluri: de vară şi de iarnă.
Terral-ul de vară este foarte sec şi călduros şi prezenţa sa face ca în această provincie să se înregistreze cele mai mari temperaturi din peninsulă. Coborînd de pe versanţii munţilor ce înconjoară cîmpiile, aerul se încălzeşte din cauza presiunii adiabatice. Logic, nu? Dar mai bine nu mai continuu să vă povestesc, că văd că vă plictisesc. Aduc doar aminte de terral-ul de iarnă, care atunci cînd vine, are un efect deosebit: oferă o vizibilitate atît de ridicată, încît se poate vedea la distanţe enorme atît pe mare, cît şi pe uscat. O curiozitate este aceea că nici pista aeroportului nu e luminată pe timp de zi, avînd în vedere vizibilitatea perfectă.
Revenind la terral-ul de vară, vreau să ştiţi că pute. Da, pute în aer a hoit, a gunoi. Eu aşa îl recunosc. Aseară însă nu mirosea, dar era o căldură de abia aşteptam să ajung la vehicul ca să pun magicul aer.
Deci se pare că nu a fost terral. Hm, şi atunci de ce v-oi fi povestit eu despre terral?
Lasa ca in Bucuresti au fost ieri 33 de grade 🙁 si nu aveam terral.
Haha ce tare. Nu credeam ca se poate mai rau decat aci, Baicu.
Ciupanezu’… Seara? Ma indoiesc.
Ciupame, noaptea, bre, la doişpce.
Luizooo, se poa’, gameaş…
Cred ca terral-ul isi face simtita prezenta si in BUcuresti, nu numai prin calduri dogoritoare, if u know what I mean 😛
Ai dont nou uaciu min.
Atunci, asta este ..va ramane un mister Naicule :-\”
Willis Haviland Carrier. Tata aerului :d
Mihnelis, îţi faci treaba ca de obicei. Lăudat fie şi îl laud şi eu. Chiar Carrier posed în toată casa. 😀
ca bine zici
God bless the air conditioner!:d