Avocado hand atacă omenirea

A devenit virală în ultimele zile faza cu mâna de avocado, ceea ce mi-a amintit de faptul că şi eu am păţit-o. Dacă nu sunteţi la curent despre ce e vorba, ne referim strict la acel moment sublim când tai un avocado în mână şi îţi alunecă cuţitul fix în deget. În engleză îi zice avocado hand, iar pe spaniolă mano de aguacate. Priviţi:

‘Avocado hand’ health warning – BBC News

Apasă pe imagine ca să vezi clipul.

Instantaneul e divin, plin de emoţie, dramatismul clipei fiind evidenţiat de şiroaiele de sânge care inundă blatul bucătăriei, gresia sau însuşi fundul pe care ai fi vrut să tai, dar ţi-ai zis că eşti mai viteaz decât Mihai (1558-1601) şi că poţi s-o faci fără ajutoare din exterior. Starea de disperare se accentuează, moment în care te îndrepţi cu paşi repezi spre chiuvetă, unde îţi bagi degetul afectat sub un puternic jet de apă, crezând că vei pune capăt miraculos întregului coşmar cât ai zice avocado peşte. Nu va trece mult timp până când îţi vei da seama că apa nu ajută cu nimic şi vei începe să realizezi spăşit cum viaţa ţi se scurge în întregime prin acea mică tăietură, adresându-ţi obsesiv (de cele mai multe ori cu voce tare şi isterică) una şi aceeaşi întrebare: “De unde plua mea atâta sânge, în morţii mă-sii?!”

Treaba se complică. Este imperios necesar să treci la următorul pas: exerciţi presiune deasupra ranei ca să opreşti sângerarea. Apoi te plimbi ameţit până ajungi la locul în care îţi ţii trusa medicală (în cele mai multe cazuri e vorba de un sertar). Atunci îţi dai seama că apa oxigenată şi compresele sterile, de care nu ai nevoie niciodată, se află fix în fundul fundului sertarului cu medicamente. Începi să elimini rând pe rând toate nurofenele şi paracetamoalele vieţii, aspirinele şi antibioticele pe care le iei din an în Paşte, plus multe alte pastile de a căror existenţă nici nu ştiai. Într-un final, după ce vei ajunge să-ţi introduci organul sexual în medie de 4 până la 6 ori, vei arunca absolut tot pe jos şi vei ajunge cu puţin noroc la ceea ce căutai. Acest lucru nu va putea fi posibil niciodată fără jertfa unor alte picături de sânge care s-au scurs între timp peste toate medicamentele rămase în sertar fără ca măcar să fi băgat de seamă.

Te îndrepţi din nou spre chiuvetă. Dai din nou drumul la apă cât să mai cureţi un pic, apoi torni nişte apă oxigenată, laşi să fâsâie oleacă şi-ţi înfăşori meticulos un pansament în jurul degetului.

După încă vreo câteva serii zdravene de înjurături care au cuprins un spectru mult mai larg al arborelui genealogic decât ultima oară, vei lua toate medicamentele de pe jos şi le vei arunca înapoi, fără să mai ţii cont de locul fiecăruia. Oricum când vei avea nevoie urgentă de ceva anume, tot nu o să găseşti, oricât le-ai aranja tu în funcţie de frecvenţa utilizării lor, mai în faţă sau mai la fund.

La finalul fatidicei experienţe, te vei lepăda de satană avocado o bună perioadă de timp. Îţi vei promite că nu vei mai tăia niciodată în mână nu doar avocado, ci nimic altceva. Totul pe taler! Că de-aia l-ai cumpărat, în puii tăi.

Acuma fără mişto, faza e naşpa. Aşteaptă-te la câteva zile, săptămâni sau chiar luni de recuperare, având în vedere cât de profund a intrat cuţitul. Degetele, precum faţa, necesită un timp foarte mare de vindecare, mai ales când vine vorba de răni care pot afecta şi terminaţii nervoase. Aşa că e nevoie de foarte multă răbdare şi, dacă treaba persistă, ori te duci la doctor, ori te resemnezi definitiv şi irevocabil.
Eu le-am făcut pe amândouă. Şi da, şi-n ziua de azi avocadoul tot în mână îl tai. straight face
Până când o să-mi iau asta:

Similar Posts:

Gramatica e sexy

Comments 1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *