Avioane

Îmi plac avioanele. Cînd eram mic, făceam întrecere la şcoală cu avioane din hîrtie şi cîştigam mereu (aveam un secret ingineresc pe care nici acum nu-l voi dezvălui, haterilor). Apoi a trecut timpul şi am zburat prima oară cu avionul. De lîngă Periş la Paris (mereu am spus că orăşelele astea ar trebui să se înfrăţească). A fost foarte mişto, ziceai că-s un copil căruia i s-a pus în mînă o jucărie nouă, doar că la mine jucăria era sub fund. Eram numai cu capul pe geam, chiar dacă am avut eternul ghinion de a sta pe blestematul scaun din mijloc.

De atunci am mai zburat cu avionul de mai multe ori, dar nu exagerat. Cînd a fost bine, cînd mai puţin bine. De departe, cel mai superb zbor din toate timpurile a fost de la Zürich la Málaga, cînd pe toată durata lui (2h20′) s-a pus la televizor Tom şi Jerry, Camera Ascunsă şi detalii despre călătorie (înălţime, temperatura de afară, viteza avionului, locaţia exactă etc.). Super distractiv să auzi oamenii din avion rîzînd în acelaşi timp.

Introducerea fiind făcută, am fost la muzeu, pe numele lui de scenă Muzeul Naţional al Aeroporturilor şi Transportului Aerian. Drumul spre plantaţia de căpşuni mă duce în fiecare zi pe lîngă aeroport şi, cu toată vînzoleala aeriană din zonă, tot mă mai uit şi în ziua de azi după fiecare avion în parte. Îmi şi place cînd merg pe autostradă să calculez în aşa fel încît să mă intersectez cu avionul pe care-l văd cum se apropie din depărtare.

Cum spuneam, vedeam eu de ceva vreme pe la aeroport un panou de circulaţie pe care scria MUSEO şi bănuiam că e ceva aviatic. Niciodată nu aveam drum sau timp de drum pe-acolo, pînă ieri cînd, forţat de împrejurări, am fost la muzeul mai sus menţionat.

Acolo m-au întîmpinat doi oameni pe care i-am întrebat cîte ceva despre ce e acolo, mi-au explicat ce şi cum, nu mă aşteptam la mare brînză şi aşa a fost. Am intrat într-o sală cu tot felul de machete de avioane şi costume vechi de piloţi, copiloţi şi stewardese. Brusc era botul unui avion tăiat, cu vreo 5-6 rînduri de scaune, am văzut şi cum e în cabina de pilotaj. Apoi mi-am făcut poză cu vestă de salvare (o ţin pentru mine momentan şi pentru restul lumii mai încolo).

Am ieşit afară, cică la un punct pe o terasă de unde vezi pista aeroportului. Pe naiba, nimic nu se compară cu ce-am văzut la München (voi reveni cu un post cît de curînd; cînd va fi funcţionabil, cel mai probabil link-ul se va afla aici). După care am mai văzut nişte chestii vechi, am urcat nişte trepte, le-am coborît, am intrat în altă încăpere unde am văzut semnele alea de circulaţie de pe piste, motoare, roţi, radare şi alte prostii, inclusiv cine locuia acum 2000 de ani pe locul actualului aeroport.

Concluzii: intrarea gratuită.

Vă las cu umilele poze.

 

 

Similar Posts:

Fotografiez, deci instagramez
Chistul sinusoidal

Comments 6

  • ca de obicei iti place sa imparti cu ceilalti ce vezi ce ai …un suflet nobil
    jos palaria… ca sa ma exprim in termeni autohtoni …sau poate…neautohtoni
    chiar nu conteaza…mai conteaza ?:)
    te admir sincer !
    ps : si nu folosesc des vorbe MARI ca nu-mi plac….

  • Mulţumesc, dar sînt chiar prea mari cuvintele pentru micimea lucrului realizat. Sincer.

  • La câți bani ai dat, atâta ai primit.

  • Sincer? Nu ma refeream STRICT la acest moment .Citeste si printre randuri …

  • Sînt prost, nu mă prind.

  • Las-o incolo. Mai conteaza ? Tu prost ??? Ai zis-o la viteza …bineinteles 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.