Primul meu zbor în condiţiile de invidiat pe care le oferă clasa business tocmai ce s-a încheiat. A fost o experienţă pe care vreau s-o aştern aici ca să n-o uit, conştient fiind că aşa ceva nu o să mi se mai întîmple vreodată în viaţă. La sfîrşitul articolului veţi afla cum de am reuşit această performanţă.

S-a întîmplat înapoi spre diaspora. Am urcat la bordul aeronavei, m-am instalat confortabil pe locul care mi-a fost atribuit. M-am întins ca pleaşca, mi-am pus perna la ceafă şi am aşteptat să treacă şi ceilalţi care mergeau cu economy class. Cîte fiţe aveam în cap… Lumea se uita la mine ca şi cum eram multimiliardar. Eu îi tratam cu o faţă de băiat de bani gata super de treabă.

A decolat avionul şi m-am băgat la citit. Presă financiară, bineînţeles. Apoi actualitatea internaţională. Cît despre presa de scandal, nici nu se pune discuţia. Star şi Ciao nu se pupă cu biznis class. Lectura mi-a fost întreruptă de un domn steward (din nefericire) care mi-a oferit fructe seci, alune şi alte ronţăieli însoţite de o bere. Apoi a venit să strîngă şi să împartă meniul pe care o să-l degustăm noi, pasagerii înstăriţi de la zona VIP.
Acesta se compunea din:
- salată cu ton, tomate cherry şi ou;
- friptură de porc în sos de caise cu garnitură de cartofi la cuptor, morcov, ciuperci şi ardei sau ştiucă în sos curry cu legume;
- brînză Camembert şi caşcaval afumat;
- prăjitură de mere cu sos de vanilie;
- cafea, ceai;
- ulei virgin de măsline, oţet de Jerez, pîine de diferite sortimente;
- selecţie de vinuri, băuturi fine şi lichioruri.

Totul era servit cu tacîmuri din inox (oricum la Iberia îţi dă inox şi la economy), însă farfuriile erau din porţelan, paharele din sticlă şi cafeaua era adusă în ceaşcă. Din ce aţi citit mai sus, doar felul principal puteai să îl alegi (între porc şi peşte), în rest totul aştepta să fie devorat. Băutura era la discreţie, încît am mai cerut o bere. Am mîncat tot, ca un hapsîn ce sînt, chiar dacă nu suport Camembert şi morcovul. Ştiţi foarte bine care e sloganul meu legat de mîncarea din avioane: “Chit că ţi-e foame, chit că nu-ţi e, chit că-i bună, chit că-i rea, mîncarea din avion o mănînci numai de-al dracu’ pentru că e gratis.” De data asta am mîncat ce mi-a poftit inima şi chiar m-am răzbunat pentru experienţa anterioară cînd nu au vrut să-mi dea încă o chiflă. La biznis poţi să mănînci cîtă pîine vrei. Şi poţi să mergi la buda din faţă, de lîngă cabina piloţilor, aia la care nu te lasă niciodată stewarzii să intri cînd e ditai coada la buda din spate, indiferent cît de tare te-ar trece sau te-ai ruga de ei.

Dar cum am ajuns eu să zbor la business class? Cred că nu v-aţi închipuit că am atîţia bani încît să-mi permit astfel de extravaganţe. Sau că am cîştigat la loto. Sau că sînt snob şi-mi place să mă dau în figuri. Nicidecum. Pur şi simplu am rămas ultimul care s-a îmbarcat în avion, iar domnişoara de acolo mi-a zis că voi călători astăzi la business class, deoarcere avionul este plin. Deci norocul a făcut să plătesc economy şi să zbor pentru prima şi ultima oară în viaţa mea la biznis clas.

31 august 2009, nu te voi uita niciodată.