Parcă toate se îngrămădesc spre sfîrşitul stagiunii. Repetiţii peste repetiţii, concerte peste concerte, deplasări, tot felul de brambureli artistice sau, mai bine spus, “scîrţîieli simfonice”. De azi într-o lună însă, toate astea vor fi luat sfîrşit cu ocazia concediului ce va să vină. Abia aştept clipa în care nea pilotu’ o să zică în limba-i maternă (şi nu în altele) “tripulación, prepárense para el despegue”. Doar că pînă atunci, nu ştiu cît de des o să mai ajung pe net. Cît despre după, îmi doresc să nu fie cazul.
Oricum, rămîneţi aproape pentru că nu se ştie niciodată ce, cum, cînd, de unde apare ba vreo dudă, ba vreo vorbă, ba vreun pornaş…

E, şi că tot veni vorba de pornaş, voi ce planuri de vacanţă aveţi?