Am mai vizionat două filme

De la o vreme încoace am observat că majoritatea filmelor care apar la cinema sînt ciubucuri. Actori cu faimă şi renume, plătiţi cu transferuri bancare cu comisioane pe măsură, care acceptă să joace în mizerii de doi lei dolari. Subiecte de tot rahatul, din ce în ce mai multe clişee, deznodăminte previzibile etc. Se pare că inspiraţia în a crea ceva cu adevărat original lipseşte cu desăvîrşire.

Este cazul celei mai mişto reclame făcute vreodată la brandul Angelina Jolie – The Tourist – un film prost, tras de timp în care sînt puse în valoare calităţile botice ale marii actriţe. Femeia e simpăticuţă, arată binişor, îţi cam faci trebuşoara cu ea, dar atît. Ce e enervant e că nu ştiu cum au făcut din nou că iar arăta mai bine în film faţă de cum o ştiu eu în realitate. Johnny Depp se preface că joacă un rol într-un film pentru care unii e posibil să dea bani ca să-l vadă la cinema. Ei bine, cît oi fi eu de băiat corect, nu o faceţi. Nu merită niciun bănuţ. Dar dacă insistaţi să-l vedeţi, faceţi-o, dar doar pentru a-l trece în lista personală de filme văzute. E exact ca la concertul cu Madonna: hai s-o văd şi pe-asta ca să nu zic că n-am văzut-o.



Al doilea film despre care o să vorbesc este The Next Three Days cu Russell Crowe. Pe ăsta l-am văzut la cinema dintr-un motiv tulburător pe care nu-l doresc nici duşmanilor mei: prea mult timp liber. Pe lîngă faptul că am plătit mai mult cu un euro pe o pungă de floricele şi un păhărel de 1 litru de Coca-Cola¹ faţă de biletul în sine, tot nu merita de mers la mall, mai cu seamă că mai era şi dublat în spaniolă. Dar cu asta se mîndresc ei şi n-ai ce le face; unii sînt născuţi spre a fi proşti pînă la amurgul vieţii. Subiectul a fost interesant, în sensul că nu a fost un clişeu împuţit ca la Turistul. În prima oră nu se întîmplă nimic, totul începe din a doua oră. Rămîn la părerea că se putea insista mai mult pe detaliile evadării din închisoare a nevestei lui Crowe şi mai puţin pe spălatul pe dinţi al lui fiu-său. Per total, un film bun care la un moment dat chiar a avut suspans.

¹ – din Cola am băut jumate, filmul ţine cam două ore, deci mă felicit.

Similar Posts:

M-am liniştit
5 nasturi. Cine dă mai mult ?

Comments 5

  • THE TOURIST L-AM VAZUT SI AI DREPTATE CA NU A FOST CINE STIE CE:d

  • adevarat! nu am vazut the tourist insa pre-view este muci

  • Si eu am vazut “The tourist”. Cam sec…

  • mi-am dorit sa vad “the tourist”,cu toata reclama negativa a celor multi,mi-am realizat dorinta la AFI asa cum imi propusesem,felicitari Angelicai pentru infatisare,beton!

  • Ooo, da! Angelina arata superb, am uitat sa mentionez. Si…nu sunt barbat!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *