Adevăratul motiv al grevei din sistemul educaţional din Spania

Ziua de 26 octombrie 2016 a fost una destul de agitată pentru sistemul de învăţământ din Spania. S-au organizat tot felul de manifestaţii de amploare în principalele oraşe din peninsulă împotriva revalidării Lomce (un fel de lege organică pentru îmbunătăţirea calităţii sistemului educaţional). Unii spun că a fost cea mai mare grevă din învăţământ care a avut loc în ultimii ani. Practic mii de copii (mă rog, adolescenţi, pentru că vorbim de elevii între 15 şi 18 ani) nu s-au prezentat la ore şi au rămas acasă la îndemnul părinţilor care, la rândul lor, au ieşit în stradă să scandeze tot felul de lozinci la adresa prim-ministrului sau a ministrului educaţiei.

Dar ce este revalidarea asta?

Este un fel de examen de capacitate/bacalaureat de la noi pe care dacă nu îl treci, nu îţi mai poţi continua studiile. Aceste examene au fost impuse anul trecut de Partidul Popular şi constau în introducerea unor probe suplimentare pentru cei care termină clasa a X-a sau a XII-a. Până acum se ţinea cont de parcursul elevului de-a lungul anilor de studiu, fără a fi nevoie de a mai susţine vreun examen final. În fond, această revalidare este un fel de examen ca să-ţi… revalidezi pur şi simplu tot ce ai acumulat de-a lungul acestor ani. Ideea e că părinţii nu se opun acestei revalidări (se făcea şi până acum, dar avea mai mult un rol statistic), însă ceea ce aduce nou legea este că dacă pici examenul, ai cam belit-o.

Care este însă adevăratul motiv care i-a scos pe oameni în stradă?

Foarte simplu: ziua de miercuri a fost una deosebit de caldă pentru această perioadă a anului, cu maxime care au ajuns să depăşească chiar şi 30°C. Câteva exemple vin din Andalucía, cea mai privilegiată regiune din punct de vedere termic la momentul respectiv. Aici s-a atins maxima la nivel naţional de 31,6°C în Almería, fiind urmată de o localitate din Córdoba (31,3°C) şi de Málaga (30,7°C).

La nivel naţional, puteţi observa din imaginea alăturată care au fost previziunile meteorologice pentru ziua de miercuri, acestea fiind augmentate de-a lungul după-amiezii.

Imaginaţi-vă ca miercuri să fi fost o zi de tot rahatul, cu precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, cu celebrul vânt nervos al lui Busu (care izolat ar fi putut lua aspect de vali vijelie), viscol, ceţe, burniţe, chiciură şi toate fenomenele iadului alb ale pământului. Păi nu ar mai fi ieşit nimeni în stradă pe vremea asta şi s-ar fi dus frumos la ore să înveţe pentru revalidări (în caz că nu se înzăpezeau drumurile).
Dar, cum a fost cald, au preferat să iasă la o plimbărică, scandând şi manifestând. Un pretext numai bun pentru a mai putea strecura şi o berică printre două lozinci, câteva măsline şi, pe alocuri, chiar şi nişte plajă, de ce nu? Spre sfârşitul zilei fiecare s-a retras la bârlogul său, trist şi descumpănit că nu a fost seară de Champions League.

foto: El País, Mercedes Martín (A3Noticias)

Similar Posts:

Românii sunt incomozi
Trei trucuri noi pe care le-am învăţat despre Gibraltar

Comments 1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *