A fost odată ca niciodată un blogocilindru

Era firesc să vină şi fatidica clipă în care să se aleagă praful de blogocilindru. Un loc unde mai dădeam cu tastatul din când în când şi datorită căruia mi-am făcut niscaiva cunoştinţe în online şi, mai apoi, în offline. Cu timpul s-au mai dus dintre ei, dar rămân acolo întipăriţi, asemeni oamenilor care îţi apar în viaţă la un moment dat cu un scop şi care, dacă e să dispară, o fac cu un scop şi mai întemeiat.

Au fost multe momente în care mi-am tot căutat inspiraţia să mai scriu câte ceva. Evident, o dată la nu ştiu cât timp se găsea cineva să pună eterna întrebare “da’ chiar, tu de ce nu mai scrii pe blog?” Răspunsul era simplu: “nu mai am haz.” Nu că aş fi zburdat vreodată de o doză industrială de haz, dar mi-am dat seama că s-a mai pierdut pe drum, lucru firesc când încep să-ţi apară în viaţă tot felul de obligaţii.

Apoi a mai fost şi timpul. Spunea cineva într-o carte pe care am citit-o nu demult ceva legat despre timp, despre cum să îl drămuieşti mai bine, despre faptul că placa asta cu “nu am timp” deja e demodată. Mereu se va găsi un pic de timp, bineînţeles dacă-ţi şi doreşti. Ei bine, eu nu mi-am mai dorit timp pentru blog. Am ales să-mi canalizez prioritățile spre alte aspecte mult mai interesante. Nu zic că nici blogul nu ar fi, dar nici blogul nu mai e ce a fost odată nici eu nu mai sunt ce am fost odată.

Acestea fiind spuse, contrar celor expuse mai sus, am putea crede că urmează să pun punct acestei etape, dar cred că se cuvine mai degrabă punct şi virgulă. Naicu.ro continuă atât cât va fi timp. Şi deocamdată mai e. O să mai revin cu niște experienţe trăite prin diaspora, mai strecor poate şi niște idei abstracte, chestii mai mult sau mai puţin demne de a fi aşternute aici. Nu că ar interesa pe cineva, dar na, să rămână în anal. E.