După 8 ani de internet, apare www.naicu.ro

Vineri, 24 noiembrie 2000. Eram clasa a X-a. Precis chiulisem de la cursul de orchestră şi am plecat în oraş cu Irina, o colegă mai mică decît mine cu un an. Ea era obsedată de rock, punk, Limp Bizkit, Papa Roach, apoi de Linkin Park şi alţii. Microbul lui Fred Durst m-a cuprins şi pe mine şi singura mea piesă vestimentară de gen din garderobă este şi astăzi un tricou cu Limp Bizkit pe care îl port totuşi în casă. Trebuia să am şi eu unul. Le ştiam versurile pe dinafară şi pe dinăuntru. Eram sărac, nu aveam calculator (v-am mai zis că primul meu computer din viaţa mea l-am cumpărat anul trecut). Nu ştiam cu ce se mănîncă lumea asta virtuală, dar trebuia să sparg gheaţa cumva. Şi cu ce altceva decît cu o adresă de e-mail la Yahoo!

Ne-am îndreptat spre cel mai în vogă internet cafe din Bucureşti la vremea aceea – Orange Shop-ul de la Universitate. Am cerut o oră (cred că m-a costat 5000 de lei), timp în care Irina mi-a creat prima mea adresă de mail şi mi-a arătat ce mai poţi să faci la computer. Eram foarte încîntat. Mă mulţumeam cu puţin atunci. Şi azi la fel.

24 noiembrie 2000

Au trecut 8 ani de atunci, timp în care pe adresa asta de mail mai primesc din cînd în cînd cîte un newsletter rătăcit de la Linkin Park rămas de atunci. Iar astăzi, nemaisuportîndu-mă, am evoluat de la carmen_serban@yahoo.com la contact[ăt]naicu[punct]ro. La mulţi ani!
Şi ce putea fi mai frumos ca azi, la 8 ani de la primul meu contact cu netul, să dau drumul lui Naicu.ro?

Din motive elocvente, numele primei adrese de e-mail este fictiv.

Similar Posts:

N-am votat. Şi ce?
Acum serios vorbind...

Comments 3

  • uau!! 2000 !! tocmai ce intrasem la cons. eram boboaca…
    ce repede trece timpul…
    dar inaf abaut mi. la multi ani de blogocilindru!!! (*)

  • Tanchiu, mada. Ar trebui sa inventez si Ziua Internationala a Blogocilindrului (momentan, pentru ca nu sint mai multe blogocilindre). Ce minte originala si modesta am… 😀

  • Multi ani inainte in online :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *