10.10.10

În clasa I am luat menţiune cu 9,71. Aveam cîteva materii care mă trăgeau în jos flagrant. Una dintre ele era desenul pe care-l uram din tot sufletul meu pur de infant. Apoi am mai crescut, am mai urcat, am mai coborît, dar niciodată nu ajungeam să iau premiul I. Oftica pe ăia care-aveau 10 pe linie era mare şi mi-am dorit mereu să pot să ajung şi eu să nu am vreo medie de 9. Timpul a trecut şi-ntr-a VIII-a am reuşit performanţa de a lua premiul I cu coroniţă. Luată dintr-o piaţă, era ceva de genul celor pe care le pui în uşă în timpul sărbătorilor de iarnă – simplă şi cu o fundă. Nu ne permiteam fiţe cu aranjamente florale pentru că erau scumpe. Apoi au urmat a IX-a, a X-a şi a XI-a mereu în creştere şi cu acelaşi premiu I, dar fără coroniţă, fiindcă deja eram postpubertos şi caraghios. Minunea cu 10 pe linie s-a petrecut, culmea, într-a XII-a, ca un apogeu de nedescris al întregii cariere liceale. Zecele deja devenise o obsesie, un crez, o formă de a demonstra că pot. Şi chiar şi azi îmi aduc aminte că luasem un 10 la geografie pe un zece a zecea, dar nu ţin minte anul. Vina imprimării pe cortex a acestui fapt se datorează 100% milfetei de profe de geogra Corina Ş., să-i deie Dumnezeu frumuseţe eternă.

Chiar aşa, nici azi nu e sfîrşitul lumii? Vreun breaking news, o măslină, ceva?