Sărbătoarea de 1 iunie o vedeam prin ochii altora. Cadouri scumpe, pixuri cu gel, acuarele Herlitz, caiete frumos colorate, ghiozdane cu multe buzunare, adidaşi noi de mers la şcoală. Cam asta primeau toţi copiii cu părinţi avuţi din jurul meu de ziua lor internaţională. Eu nu eram un copil de bani gata, ci mai degrabă gata cu banii. Dar mi-aduc aminte că de un 1 iunie am avut nu ştiu ce manifestaţie nu mai ştiu unde şi mi-au pus în piept o bucăţică de hîrtie rotundă pe post de insignă (mai mică decît o ciocolată Martinel), cu desenul lui Donald pe ea, jos scria 1 iunie şi era înfiptă cu ajutorul unui ac de gămălie. Nu ştiu ce am făcut acolo, dar eram atît de fericit pentru rahatul ăla de hîrtie, de nu vă vine să credeţi. Copil prost, deh…

În ziua de azi copiii nu se mai bucură ca pe vremuri la o vată pe băţ sau un pahar de Sprite. Nu scapi fără un Playstation 3 sau un Wii, calculatoare, leptocuri şi alte drăcovenii scumpe-al naibii care le iau minţile. Şi dacă nu le iei, încep şi se fîscănesc, se rîzgîie, ţipă, urlă, fac ca toţi dracii, îşi înjură părinţii ca la emisiunea aia cretină de la Prima, sparg vaze, geamuri prin casă, aruncă de pereţi cu primul lucru care le iese în cale şi unii ameninţă chiar că se sinucid. Şi mai zici că educaţia nu se face cu bîta… Ei, ăştia sînt copiii noştri din ziua de azi.

credit foto