Două citate celebre am reuşit să ţin şi eu minte la viaţa mea: ăla cu “Muzica e un lucru grav” al lui Lipatti şi “Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume” al lui Gandhi. Despre cel din urmă, zilele trecute am auzit o chestie nu mai ştiu pe unde, care spunea ceva de genul că să fii omul pe care vrei să-l vezi în partenerul tău.

Cu alte cuvinte, dacă ţie nu-ţi place ca cel/cea de lîngă tine să tragă pîrţ, atunci nu o face nici tu, fiindcă asta e graniţa în care bunul-simţ reciproc dintr-o relaţie dispare.

Cam atît am avut de zis. Am zis s-o postez ca să nu uit.

sursa foto: http://shaheenrajan.blogspot.com

via Piesone

Lipsit total de inspiraţie, am ales un titlu mai mult decît sugestiv. Deja a trecut aproape o săptămînă din anul ăsta şi n-am scris nimic prin zonă. Motivele sînt lesne de înţeles: lene, drum, curăţenie, lene, vacanţă, serviciu, lene etc. Dar promit să mă pun pe treabă şi să aştern cîteva rînduri pe-aici, ca să nu zic că plătesc degeaba găzduirea.

Doar atît voiam să zic că nu am uitat de existenţa unicului blogocilindru din lume, că am să încep să-l recitesc pe tot şi să-l iau la puricat, că de la 6 articole pe zi într-o vreme, sper să ajung la măcar unul la cîteva zile şi multe alte chestii. Dacă chiar vă e dor de mine, daţi-mi un follow pe twitter şi astfel se rezolvă toate probleme existenţiale.

La mulţi ani, să iubiţi în draci şi să fiţi adoraţi însutit!

Cum pînă cînd? Pînă la sfîrşitul lumii. Dacă aşa e (şi nu e), m-aş bucura să zic la anu’ pe vremea asta, înainte ca tsunami-ul să mă înghită (şi nu o să mă înghită), că acum un an de zile am prins un răsărit spectaculos, am făcut o poză cu telefonul care se vede absolut bestial pentru o poză făcută cu telefonul şi că a fost o zi de început de iarnă în care maşinuţa de rezervă mi-a arătat o temperatură pe care n-am crezut că o s-o văd vreodată cu 4 zile înainte de Crăciun.

În caz că nu mai interacţionăm blogic, vă doresc pace, linişte şi, cine ştie, poate ne intersectăm în pătriuţă. Dacă nu, nu-i bai. Rămîneţi cu bine şi să petreceţi de neuitat!

Acum vă las cu cele două poze.

Citeşte mai departe »

M-am dezobişnuit de ţăranii de la volan. M-am dezobişnuit de flashuri, de claxoane, de tăiat faţa altuia, de frîne bruşte, de alte mizerii şi, nu în ultimul rînd, de înjurături. A se consemna: făcute de cei din jur, adică de nenorociţii pentru care sportul lor preferat se numeşte ruşinea de a te numi şofer.

De cînd mă învîrt într-o lume firav mai civilizată decît cea neaoşă, am uitat de toate cele înşirate mai sus. Şi chiar dacă şi ăştia au pramatiile lor, tot nu se compară cu specimenele de la noi de acasă. Există şi aici tot felul de cocalari şi cocălărese (nu le pot numi piţipoance, pentru că aceasta ar presupune un semirang de prinţesă, deci un fir nobiliar, ceea ce, prin definiţie, l-ar avea – deh, sînt monarhie şi toţi sînt fiii regelui; cu toate astea, nu-l au, pentru că sînt nişte ţărănci mahalagioace, iar de restul fetelor, care sînt normale, o să vorbim altădată).

Dar oare care sînt cei mai de temut şoferi din traficul iberic?
Citeşte mai departe »

Acum şi cu Philosoraptor, ca să fiu şi eu în trend.

De cele mai multe ori, fotografiile făcute cu blitz în condiţii întunecate cu un iPhone ies naşpa din cauză că atunci cînd faci poza, ţii degetul arătător foarte aproape de blitz. În acest mod, lumina se reflectă în deget, iar reflecţia va apărea în poză.

Ăsta ar fi unul din motive.

Celălalt este că ai o husă pe care ai pus-o tu ca să-ţi protejeze telefonul (şi bine ai făcut), fiind vorba de aceeaşi treabă de mai sus: lumina flash-ului se reflectă în jurul crăpăturii din jurul obiectivului, rezultînd aceeaşi lumină de care nimeni nu ştie nimic. Chiar mă întreba un chelner acum ceva vreme, căruia i-am dat telefonul să ne facă o poză la masă, cum de-mi ies aşa de bine pozele cu flash, că şi el are un iPhone, dar cînd face poze seara cu flash, se văd naşpa. I-am explicat şi mai avea un pic şi-mi făcea mătănii.

Eu am două huse pentru telefon. Una de piele, cu clapetă şi magnet, destul de groasă şi alta subţire, din material semi-transparent. Cu ambele, chiar şi cu aia subţire, iese lumina paranormală în fotografii. Fără nimic, se vede cum ştim deja cu toţii. Aveţi mai jos exemplele cu husele. Cît despre faza cu degetul, faceţi şi voi singuri experimentul.

Muzica a luat-o razna în ultima vreme, dacă nu cumva a luat-o razna mai demult şi, de fapt, ne dăm seama pe zi ce trece că sound-ul sunetul capătă valenţe nebănuite. Sau, dimpotrivă, marii compozitori s-au plictisit de aceleaşi tiparuri binecunoscute şi fac experimente pe simţurile noastre auditive nevinovate. Este şi cazul unei melodii pe care o tot dau la radiourile dance din Spania, al cărei titlu nu îl ştiu (dar îl voi afla), dar despre care vă pot povesti cît să vă faceţi o vagă idee: protagonista este o vioară cu o coardă la acordată atît de fals, încît o ureche avizată poate ajunge să vomite la auzul ei. Da, aţi citit bine: o ureche să vomite. Am să caut melodia şi o să fac un anunţ public de later edit pe pagina de twitter.

Deocamdată să revenim la melodia cu defect despre care vă anunţam în titlu. Face parte din repertoriul şlagărelor autohtone, are o oarecare vechime şi, cu siguranţă, fiecare dintre voi a ascultat-o cel puţin o dată. E imposibil să vă daţi seama despre ce piesă vorbesc, aşa că am să vă spun tot eu.

Citeşte mai departe »

Mai exact colinde andaluze de Crăciun, orchestrate de Albert Guinovart şi înregistrate în luna noiembrie 2011 de Orchestra Filarmonică din Málaga dirijată de Edmon Colomer, cu participarea Corului Carmina Nova. CD-ul va apărea în ediţia specială de Crăciun a ziarului SUR, pe 21 decembrie. Cei care doresc să intre în posesia unui frumos şi liniştitor disc sînt rugaţi să lase un comentariu la acest articol, după care vom stabili datele livrării. Data limită: 20 decembrie.

În continuare, două preview-uri video. Audiţie plăcută!

Citeşte mai departe »

Ăia cu “rămâne-ţi liniştiţi”.

via Oanakin