Cuvintele nu pot exprima cîte lucruri minunate a făcut Maestrul pentru şcoala violonistică românească. Peste cîteva zile ar fi împlinit 84 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace.
Concertele educative sînt acelea în care vin copiii în sală, orchestra cîntă şi dirijorul (sau povestitorul) explică ce se întîmplă de fapt acolo. Forţaţi de instituţiile de învăţămînt la care sînt înscrişi, nu au încotro şi participă la acest gen de spectacole. Totul începe cu o prezentare scurtă a orchestrei şi a instrumentelor ce o formează. Apoi se cîntă diferite fragmente muzicale foarte cunoscute, pornind de la Bach/Mozart, trecînd prin muzicalurile de pe Broadway şi ajungînd la desene animate şi cinema (Simpsons/Star Wars). Adeseori sînt aleşi copii care urcă pe scenă şi sînt puşi în faţa faptului de a dirija ei înşişi orchestra.
Cu ce rămîn ei de pe urma acestor concerte? Cu nimic. Eventual fredonează 10-15 minute o temă muzicală care le-a plăcut lor foarte mult. Apoi se întorc acasă la învăţat televizor, calculator, wii, playstation, x-box, ds, psp. Mai e vreun joc nou cu care nu sînt la curent?
Fără doar şi poate, una dintre cele mai neinspirate idei care putea să le năzare “iscusitelor” minţi de la erdeesh este implementarea în cadrul versiunii software SW 1.37 a unui cretinism numit presetări volum. Adică toate posturile au un nivel de volum pe care poţi să-l setezi dinainte. Şi mai pe înţelesul tuturor, să zicem că mă uit pe TVR1 cu 2 liniuţe de volum, dau mai tare la 8 liniuţe, mă plictisesc şi schimb pe TVR2. Acolo nu se va păstra volumul la 8 liniuţe, ci va reveni la nivelul pe care l-am lăsat ultima oară cînd m-am uitat la TVR2 (să zicem 3). Dau înapoi pe TVR1 şi volumul se duce automat la 8 linii.
Cît de prost trebuie să fii să inventezi o aşa stupinezie?
Nu numai marele cantautor. Trecem pe lîngă paranormalul situaţiei dat de cum se aflau reporterii trustului la faţa locului cînd omul care a parcat prost era la un pas de moarte. Nu toţi sînt obişnuiţi cu ridicatul maşinilor, iar în lumea civilizată şi onestă în care trăim, e şi firesc ca primul gînd să te ducă la hoţi. În ţările cu tradiţie în domeniu există un minim de decenţă în astfel de situaţii: un abţipild care se lipeşte pe jos în locul unde ai lăsat maşina şi care te înştiinţează că ai parcat ca un bou. Astfel scade riscul de la infarct la un banal preinfarct numai cînd te gîndeşti cît costă amenda.
moto: lucrurile astea o să mă omoare într-o zi.
Îmi displace ideea de a sta să mănînc înăuntru la fast-food din motive pur igienice. Dacă în mult iubita ţărişoară nici nu se pune problema, restaurantele de genul ăsta fiind considerate de lux, afară nici nu-ţi vine să intri de cîtă mizerie găseşti. Cît or mopui ei şi tot degeaba. Totuşi există şi fast-food-uri curate (foarte puţine însă) unde se poate vieţui acceptabil la o masă. Problema se schimbă radical dacă ai tot timpul liber din lume. Şi-atunci e de preferat luatul mîncării la pachet şi consumul unei vite colesterolice în diferite colţuri pline de încărcătură emoţională ale mediului înconjurător, locuri care devin pe zi ce trece din ce în ce mai puţine.
M-am transpus pentru o clipă într-o zi premergătoare unui praznic important din hipermarketurile bucureştene. S-a întîmplat ieri la Media Markt, unde a avut loc ziua fără TVA la produse. Cu alte cuvinte, orice-ţi luai era cu 16% mai ieftin (asta nemaipunînd la socoteală că preţul normal crescuse cu 15-20%, deci tot cam pe-acolo ieşeai). Cu toate astea, prostimea a fost atrasă în masă. M-am dus şi eu din pură curiozitate (data trecută am ratat), dar şi pentru a cumpăra două produse imperios necesare fix ieri. La prînz am achiziţionat unul, pe celălalt nu-l aveau pe stoc, dar mi-au zis că-l aduc după-masă. Le-am comunicat că sînt căpşunar, că am ceva de lucru vreo două ore şi să-mi păstreze una bucată pentru seară, că trec să-l iau.
Întors de pe plantaţie, am revenit la M.M. pe la 8pm. Dacă la 3pm era destul de civilizat, seara (cînd toată lumea a ieşit de la serviciu) a fost infernal. M.M. este situată în incinta mall-ului gării. Liniştit mi-am luat gîndul că aş putea lăsa maşina în parcarea subterană, coada întînzîndu-se pe mai bine de un kilometru. În magazin erau deja rafturi întregi goale. LCD-uri, camere DSLR, laptopuri, frigidere, jocuri, toate se vindeau ca pîinea caldă. Mi-am luat mult rîvnita electrocasnică şi m-am pus la coadă o oră.
Şi da, toţi oamenii de la parter din fotografiile de mai jos nu se plimbau pe la rafturi, ci stăteau la coadă să plătească undeva la casele din planul drept îndepărtat al imaginii.
Femeia e ca o vioară: trebuie să-i cînţi în strună. (un clasic romantic în viaţă)
La mulţi ani!
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
© 2008-2010 Naicu.ro - Blogocilindrul lui Naicu. Toate drepturile rezervate. Bazat pe o platformă WordPress
