Sub fiecare dop de Coca-Cola se află nu ştiu ce cod şi, din cînd în cînd, cîte un PET la jumate. Am vreo 3 capace prin casă pe care le-am păstrat din instict materno-patern. Pe vremurile de veselă amintire, de fiecare dată cînd găseam un astfel de dop, alergam (cu un prieten la fel de posedat de sindromul cîştigului) la cel mai apropiat magazin participant la promoţie ca să ne ridicăm mult rîvnitul premiu. Astăzi, însă, ne-am ajuns.

Dacă o şaorma de pui costă 15 lei şi una de vită costă 16 lei, de ce o şaorma amestec costă 17 lei?

Am fost pentru prima oară cu maşina în Moldova. Am luat-o uşurel pe ruta Urziceni – Buzău – Focşani – Bacău – Roman – Suceava. Chestia asta se cheamă DN2 şi are o bandă jumate din Afumaţi şi pînă unde am făcut stînga să o iau spre Suceava, pentru că banda 1 nu este întreagă şi are mai mult faţă de bandă de urgenţă. Iar dacă ar fi să te iei după marcaje, ai face cîte un accident pe minut. Aşa că stăm pe banda 2.

În majoritatea cazurilor, banda 1 este mai proastă şi mai plină de gropi decît banda 2. Din cauza faptului că banda 1 este mai mult folosită de vehicule mai grele, apar gropile şi denivelările care se simt destul de incomod într-o maşină mică. Aşa că stăm pe banda 2.

Banda 1 este adeseori folosită şi de tractoare, căruţe, biciclişti, pietoni, dar şi animale. Pericolul este foarte ridicat din cauza diversităţii lucrurilor care se pot întîmpla la marginea drumului. Mai cu seamă că există riscul ca de pe străduţele laterale să se bage vreunul pe banda 1 care să-ţi taie calea. Aşa că stăm pe banda 2.

Luînd în considerare toate cele expuse mai sus, românul ajunge să se resemneze cu ideea că este mai bine să lase banda 1 pentru ăia care vor aventură. Astfel, răspunsul corect la întrebarea din titlu este “din obişnuinţă”. Pentru că la un moment dat vine clipa cînd te saturi şi-ţi bagi picioarele în ea de banda 1. Aşa că stăm pe banda 2.

În aceeaşi parcare unde am revăzut celebrul SPALAMA neaoş pe o maşină diasporică, am întîlnit de data aceasta varianta diasporică a lui SPALAMA. După cum se poate observa cu ochii liberi, spaniolii sînt mult mai profunzi ca poporul român, invocînd în unele locuri divinitatea, ca model călăuzitor în toate acţiunile omului pe acest pămînt. Cea mai edificatoare frază care exprimă comuniunea desăvîrşită a neamului iberic cu religia se află în partea din stînga sus a parbrizului (aşa cum ne uităm la el): Dios hace milagros, pero no lava coches (Dumnezeu face minuni, dar nu spală maşini). De-a dreptul şi de-a stîngul profund.

Scene de infarct ieri la ultimul semafor de pe Kiseleff. O duduie mă apela prin intermediul unor gesturi disperate să cobor geamul să-mi spună ceva. Foarte amabil şi săritor (ca întotdeauna, de altfel), cobor geamul să văd care-i baiul. Mă aşteptam să mă întrebe ceva legat de direcţii, puncte de interes, minuni. Dar nu şi nu!

Citeşte mai departe »

Am fost la Plus în Năsăud. Impresionat de varietatea produselor de provenienţă nemţească în mica lor majoritate, am achiziţionat nişte chestii de o valoare sentimentală de nepreţuit şi efectivă de 49,42 lei. Am dat o hîrtie de 50 şi n-am primit rest nici 5 bani, nici gumă, nici plic de ness, ci chiar 8 bani. Adică una de 5 şi trei de 1. Apăi no cînd am zis eu că-n Ardeal e multă influenţă volkswagenală, n-aţi vrut să mă credeţi.

Rămîn adeptul zicalei că dacă s-ar aplica legile de trafic din alte ţări în România, mai mult de două treimi dintre şoferi ar rămîne fără carnet. Sau ar intra la puşcărie. Fiţi atenţi. Agenţia Fiscală din Spania anunţă introducerea unor norme rutiere care vor pedepsi cu pînă la doi ani de închisoare pe aceia care pun în pericol siguranţa rutieră prin simplul fapt că se bagă în curul ăluia din faţă ca să-l depăşească (oficial se cheamă nepăstrarea distanţei de siguranţă). Imaginaţi-vă o astfel de lege în ţărişoara noastră mult iubită, în care toţi gherţoii cu X6 şi Q7 te-ar şi lovi ca să treacă ei în faţă. Ce să mai vorbim de flash-uri şi claxoane sau, mai nou, de ameninţări cu moartea şi chiar crime…

De aici spre Bucureşti sînt zboruri cu avionul noaptea la o anumită oră, de cîteva ori pe săptămînă. Se mai întîmplă să mă aflu pe autostrada ce duce la aeroport în intervalul orar premergător zborurilor.  Dacă ne recunoaştem facial de la o poştă cînd mergem pe stradă, am ajuns la concluzia că-ţi dai foarte uşor seama şi dacă e vreun român la volan în trafic. Apare tare de undeva din spate şi se duce în p…izda mă-sii. De curiozitate urmăresc să văd în ce parte o ia. Dacă se întîmplă să aibă număr de înmatriculare românesc, treaba e rezolvată din start. Dar dacă e cu număr spaniol, este mai mult ca sigur că o va lua pe la ieşirea spre aeroport ca să-şi ducă/aştepte cocalarii prietenii, rudele. Şi asta se întîmplă în majoritatea cazurilor. Şi nu! Puţoii nu se grăbesc la avion, pentru că mă uit la ceas şi e timp berechet. O fac aşa din instinct şi din proasta educaţie rutieră ce se predă cu brio la şcolile de şoferi autohtone.

N-o să scriu ce e paella şi toată istoria ei de la origini şi pînă în prezent. Toată lumea ştie că vorbim despre orez cu produse pescăreşti (scuze, dar nu suport sintagma “fructe de mare”). La cea valenciană se adaugă şi carne de pui. De obicei, la restaurantele spaniole, paella cu peştişori este mai scumpă decît paella mixtă (pui şi peştişori). Mai departe vom prezenta o reţetă proprie de paella mixtă, dat fiind faptul că doar cu peşte nu te saturi, aşa că băgăm şi nişte pui ca să umflăm maţul.

Citeşte mai departe »